Autori: Butean Silvia, Chiorean Elena, Lugojan Victor, Palaga Cristine, Rusu Corina

 

Abstract

This paper aims to demonstrate two main points: first, that oriental objects, whether they be concrete, tangible things or signs, symbols and concepts are re-moulded in the West and subordinated to the seemingly near-implacable laws of the market; second, that because of this we can no longer speak of faithful representation, but of patchwork imitation.

There is no duty that binds mercantile agents to accurate recreation and correct translation. All that is aimed at it is to create the illusion of the exotic, the far, the unknown, the strange, for it is this ilusion that facilitates economic exchange, not reality. It is this lure to the ,,non-I’’ that we term ,, alterity capital’’.

 

Cuvinte cheie: capital de alteritate, exotic, interacţiune transperiferală, mimesis, reprezentare culturală

În contextul contemporaneității occidentale, motivele cultural-artistice de sorginte orientală sunt resemnificate, occidentalul creând un discurs conform propriei sale scheme mentale despre ceea ce consideră el a fi alteritatea orientală, discurs numit de Edward Said „orientalism” (Said, 1978). Astfel, „Celălalt misterios” din Orientul Mijlociu și Îndepărtat, adus în spațiul autohton, provoacă în mintea occidentalului o fascinație care, instrumentalizată într-o logică economic-capitalistă, este circumscrisă ca fiind în sine o resursă, ceea ce, în cuprinsul acestei lucrări, vom numi „capital de alteritate”.

Pornind de la o instanţă culturală concretă e.g. Samsara Chillout Teahouse şi utilizând observaţia participativă, interviul semi-structurat, interviul de profunzime și metoda bulgărului de zăpădă – ne propunem să redăm procesul prin care Celălalt, supus unor ingenioase strategii de marketizare, este redus la o categorie vandabilă.

I. Prolegomene : Despre problematica exoticului

„ – Ce vezi aici, în locul ăsta?”

„- Mi se pare că e ceva nou, diferit. De exemplu, acuma când am intrat aicea, mi-a venit în cap un film cu oaze în deşert, un fel de loc în care stai şi nu faci nimic, că nu ai nimic altceva de făcut. Mai lipsesc cadânele şi ar fi fost perfect tabloul”, ne spune Bogdan (27de ani), în cadrul unei discuţii purtată în Samsara, în camera Fairy, sub un baldachin.

Pornind de la acest schimb de replici, putem izola punctele nodale ce permit catagrafierea procesului de capitalizare a orientalismului. Exploatând noutatea, atracţia faţă de „ceva diferit˝, necunoscut, încărcat de promisiuni, exoticul devine vandabil şi distractiv (entertaining). Se creează un spaţiu fizic şi simbolic în care individul poate evada din cotidian, din evenimenţialul „raţional, virtuos, modernizator, laic, cerebral, matur, activ şi, înainte de toate, normal”(Cioflâncă 2002). Exoticul e esenţializat ca fiind prin excelenţă „anormal, atipic, mistic, obscurantist, depravant, excentric, senzual, profund” (ibidem).

 Observăm cum alteritata îndepărtată se constituie dintr-o serie de atribute proiectate asupra spaţiului exogen de către subiectul observator. Acest lucru nu devine o problemă decât în acel moment în care se creează diferenţieri de natură valorică, Occidentul (non-exoticul) ajungând să aproprieze stranietatea părţii altere prin propriile mijloace şi în propriile scopuri. Această apropriere se face eminamente prin reprezentare: exoticul înţeles ca „fenomen de percepţie estetică şi reprezentare”(Kluwick 2009:76).

II. Mimesis şi interacţiune transperiferală

Urbanizarea şi modernizarea ultimului secol a fost însoţită de „o creştere a similarităţii conduitelor  şi crezurilor de masă” (Iluţ 2005:229). Arhitectul olandez Rem Koolhas descrie oraşul contemporan ca fiind o unitate generică. Acest caracter generic nu stagnează, dimpotrivă, se amplifică. Pe măsură ce oraşele devin din ce în ce mai standardizate într-un ansamblu arhitectonic raţionalizat, incapabil să se redefinească, identitatea acestora se estompează şi devine lipsită de sens. Lipsa unei hegemonii culturale, lipsa unei identităţi naţionale pregnantă, dublată de alienarea generată de o metropolă, furnizează totuşi indivizilor o sumă de posibilităţi creatoare. Acest proces „nu trebuie privit numai ca o standardizare a comportamentelor individuale şi grupale” (Iluţ 2005:230); dimpotrivă, avem de-a face cu un pluralism mentalitar-acţional – a crescut diversitatea în interiorul culturilor şi s-au micşorat diferenţele dintre ele.

Pentru a răspunde acestor nevoi, oraşele generează simulacre şi versiuni mimetice ale unor spaţii geografice îndepărtate: „în oraşele cosmopolite, cultura este în mod continuu reinventată, copiată, imaginată” (Clifford 1998:95). Identitatea supralicitată a acestor locuri este numită de James Clifford „invenţie parodică a spaţiului” (parodic invention of space). În acest spaţiu ticsit de simulacre, născute din reinterpretări infidele, spaţiile locuite de orientali în diaspora sunt în mod necesar caracterizate printr-o accentuare deliberată a trăsăturilor arhitectural-spaţiale specifice. 

 Într-un spaţiu postmodern sufocat de reprezentări infidele ce transmit mesaje diferite, Brian Taylor observă două fenomene centrale înţelegerii fenomenului de reprezentare: „angajamentul obligatoriu” şi „examinarea superficială”. Primul concept presupune asumarea de către individ a unor identităţi circumstanţiale discontinue; al doilea concept face trimitere la necesitata unei observaţii de suprafaţă, de scurtă durată, a faptelor şi obiectelor.

În lucrarea „Imagining other places”, Rebecca Graversen statuează: „În general, pare să aibă loc o trendificare (trendification) a tot ce este indian/asiatic, vizibilă în modă, muzică, artă culinară şi cinema. Aceasta denotă o intensificare a modului în care industria culturală a reuşit să facă exoticul marketizabil la nivel global” (globally marketable).

Schimbările survenite în pattern-urile de producţie post-fordiste au dus la o diversificare a pieţei, atât în ceea ce priveşte cererea cât şi în ceea ce priveşte oferta, rezultând, de asemenea, într-o multiplicare a pattern-urile de consum (Campbell 1995:95-125).

Din perspectiva sociologiei consumului, bunurile culturale nu diferă de cele fizice, prin „capital de alteritate” înţelegându-se aşadar atracţia exercitată de sau frecvenţa cu care se face apel la un bun cultural relativ la altul.

Se cuvine să lămurim şi inovaţia conceptuală etichetată drept „interacţiune transperiferală”. Prin aceasta înţelegem orice transfer de bunuri şi conţinuturi culturale, indiferent de gradul de fidelitate al preluării şi înţelegerii bunului respectiv. Noţiunea de „periferie” denotă aici zona de interacţiune dintre două câmpuri culturale distincte: spaţiul românesc ce reiterează narativa vestică a „civilizatorului” şi spaţiul oriental, non-vestic, depozitar al exotismului.

 

III. Exoticul: percepţie estetică şi reprezentare

Situl antropologic se află pe strada Emil Racoviță, numărul 27. Amplasat pe o stradă ce pare ruptă din perioada interbelică, pe măsură ce înaintezi spre ceainărie, ți se creează impresia unei zone învăluite de un aer aristocratic: case mari cu unul sau două etaje, cu o arhitectură diversă, bogată în detalii, curți interioare cu multă vegetație – în tipologia căreia se încadrează spațiul cercetat.

Senzaţia aceasta de grandoare şi opulenţă este confirmată şi de către unul dintre interlocutori (G., 21 ani): „locaţia este interesantă pentru că e o stradă cât se poate de liniştită, case vechi, scumpe, cu oameni bogaţi […]; nu e o chestie foarte circulată, cu toate că duce şi spre centru, şi spre stadionul de la CFR”.

Tocmai datorită acestui aer vetust la care se adaugă proximitatea față de centrul istoric și civic al orașului Cluj, contrastată de un trafic rutier moderat și absența poluării fonice, strada Emil Racoviță este foarte bine cotată pe piața imobiliară autohtonă.

Ca o primă notă distinctivă, „Samsara” se numără printre puținele localuri amenajate într-un spațiu domestic: o casă având șapte încăperi (un hol generos, o cameră de trecere, trei camere, o baie și o bucătărie). Un prim element menit să creeze impresia exoticului, trebuie căutat chiar în numele acestei locaţii. Dintre persoanele intervievate, puţine au fost acelea care au putut preciza ce înseamnă Samsara. În pofida faptului că cei care frecventează acest local nu cunosc proprietatea termenului, acesta continuă să exercite o atracţie, o vrajă tocmai prin caracterul său enigmatic: „prima dată când am fost în local nu ştiam ce înseamnă ´samsara´, dar am aflat după aia de la prietenii cu care am fost acolo” ( E. 21 ani). Denumirea ceainăriei este înscrisă pe o poartă turcoaz cu litere cursive verzi dublate cu roz. Originea termenului „samsara” este comună spațiului indic, fiind proprie buddhismului, hinduismului și jainismului. Într-o traducere aproximativă din sanscrită, acest cuvânt înseamnă ocean, ocean al suferinței. Face trimitere la ciclul de transmigrații. Samsara se definește în opoziție cu starea de desăvârșire – Nirvana.

De îndată ce treci poarta casei, ești întâmpinat de un șir de lampioane multicolore, plasat în partea dreaptă, menit să te călăuzească spre ușă. Deși localul se adresează cu predilecție nefumătorilor (excepție făcând numeroasele sortimente pentru narghilea), în curte este amenajat un spațiu pitoresc destinat fumătorilor: un butuc mare ce ține ingenios locul unei mese pe care stă o scrumieră și un aranjament din rădăcini lemnoase, în jurul căruia sunt grupați câțiva butuci-scaun. Pentru a intra trebuie să urci câteva trepte înguste cu balustradă de lemn nelăcuit. Ușa, respectiv geamurile din hol, contrastează frapant cu ansamblul interbelic, fiind din geam termopan. Deschizi ușa. Prima imagine izbitoare nu este una vizuală, așa cum ne-am aștepta, ci o imagine olfactivă: mirosuri pregnante de mosc, mentă, fructe exotice, iasomie ș.a. din aburul ceaiurilor, fumul narghilelelor și a bețișoarelor parfumate.

După ce te dezmeticești din beția aromelor, vrei să te duci să ocupi o masă, însă observi un semn straniu, contrariant, ce îți indică imperios să te … descalți. Acesta este un alt element distinctiv al „Samsara Chillout Teahouse”: pe o bucată de lemn este desenat un pantof barat. În partea dreaptă, pantofii se depozitează într-un dulăpior de lemn compartimentat. Pe pereții bolţii care desparte holul de la intrare de încăperea intermediară sunt inscripționate două citate din Buddha, din care amintim: „Nu stărui asupra trecutului, nu visa la viitor, concentrează-ți mintea în momentul prezent.”

Pe podea sunt întinse câteva covoare de diferite culori, dimensiuni și materiale. Se face trecerea către un spațiu intermediar din care poți alege să intri într-una din cele trei încăperi tematice – două în partea dreaptă („Fairy” și „Cosmic”), o altă încăpere în partea stângă („Etnic”), lângă care se află bucătăria. În față barul, destinat aparaturii muzicale (laptop, boxe, mixer etc.) și baia amenajată în spiritul localului.

Obiectele decorative, piesele de mobilier, ţesăturile, materialele dau impresia de preţios, valoros, pretenţios (i.e. financiar). În economia internă a lucrurilor, chiar şi hârtia igienică trădează faptul că pentru amenajarea locului nu se fac economii, preţurile şi calitatea condiţionându-se reciproc: „preţurile sunt destul de mari, dar cred că totuşi merită. Bănuiesc că şi ei cheltuiesc destul de mult pentru a-şi procura ceaiuri mai deosebite şi pentru a-şi întreţine localul” (C., 24 ani, game tester).

Reprezentarea trebuie înţeleasă ca preluare de modele şi motive (fie ele culturale sau artistice) şi o reîncadrare a acestora, mai mult sau mai puţin fidelă, în spaţiul propriu. Ea nu necesită fidelitate, ci doar imitaţie şi interpretare. Reprezentarea constituie unul dintre mecanismele centrale prin care se configurează noi identităţi citadine, lucru pe care îl vom exemplifica prin descrierea cât mai amănunţită a camerelor (preluând denumirile oferite de proprietari).

Fairy: Prima încăpere din dreapta are patru mese foarte joase (dreptunghiulare, rotunde, în formă de stea), din lemn, pe care sunt așezate sfeșnice (unul mic, deschis, cilindric și unul de metal, mult mai mare, cu un mâner). În jurul meselor sunt plasate câteva perne de forme, culori (nuanțe tomnatice, pământii) diferite. Două dintre aceste mese sunt acoperite de un baldachin în culori calde (maron, portocaliu, roșiatic). În fiecare încăpere, tavanul este acoperit cu văluri adecvate tematicii specifice. În prima jumătate a camerei este atașat tavanului un candelabru format din mai multe sfere viu colorate cu paiete. Imediat lângă intrare poate fi observat un cuier simplu din lemn cu suporturi mici, de fier.

Pereții înfățișează o lume feerică, de basm în care domină o natură transfigurată, personificată, bogată în conotații mitologice: enți, creatură infernală într-o peșteră (ce se prelungește până la ieșirea din cameră), cristale masive (ce duc cu gândul la ordine, puritate, cadru apolinic) ș.a. În cele două colțuri de lângă intrare sunt dispuse încă două lămpi, mai mici, care emit lumini de intensități și culori diferite. Senzația pe care o ai după ce intri în această încăpere este una de confort și spațiu intim, amplificată, probabil, și de lipsa încălțămintei (specifică spațiului public). În fundal, muzică ambientală, „chillout”. Sonorul este moderat: suficient de ridicat încât să nu poată fi auzite discuțiile celorlalți și suficient de redus încât să nu împiedice comunicarea cu cei de la aceeași masă: „deci poţi să stai cum vrei tu, nu te simţi constrâns aproape deloc, poţi să râzi cât de tare vrei, muzica e cât de cât neutră, nu-i cu cuvinte […]. Aşa mi se pare, dar prin faptul că pui o anumită muzică şi prin faptul că spaţiul e organizat într-un anumit fel… există un anumit proces de autoselecţie. Probabil poate să vină oricine, dar n-o să revină oricine. Aşa mi se pare, că dacă ţie nu-ţi place genul ăsta de muzică şi vrei să fii activ, energic, vrei să dansezi, nu mai vii în Samsara încă o dată, pentru că e numai muzică de chillout şi nu-ţi sună ´bum, bum´ în cap tot timpul˝ (G., 21 ani).

Cosmic Room: În „camera cosmică”, obscuritatea ia locul luminii difuze. E noapte, noaptea cosmică a neființei. Neonul creează vaste suprafețe fluorescente: pereții sunt împânziți cu praf stelar, sute și sute de constelații, nebuloase, stele de diferite vârste (vârsta marcată prin culoarea acestora: roz, albastru, verde, mov, portocaliu), toate acestea aflându-se la milioane de ani lumină față de punctul concret, împământenit al observatorului. Încăperea pare a fi gândită pentru a crea impresia infinitului. Îmbie parcă la o întoarcere la preformat, elementar, teluric, la un spațiu mitic al originilor. Ca o supernovă, pe peretele estic, este dispusă steaua lui David – simbol al anulării tuturor contrariilor. Mesele sunt dispuse concentric. Centrul camerei este marcat de o măsuță formată prin suprapunerea unui pătrat peste un hexagon.

 În spiritul aceleiași geometrii sacre, tema mandalei este reluată obsesiv în numeroase forme: mandale florale, stelare, hexagonale, triunghiulare, zoomorfe. În dezordinea cosmică, mandalele sunt aduse pentru a crea fundamentele unei ordini esențiale, ce urmează a fi perpetuă în timp.

Etnic: Cea de-a treia cameră se distinge prin spațialitate, minimalism și deschidere. Mesele sunt toate dreptunghiulare, de lemn natural, lăcuite, perne pătrate în culori deschise (bej, alb). Pe peretele din partea dreaptă tronează pictat un vast cu simbuluri florale, geometrice, circulaer, în vecinătatea căruia, lângă fereastră, se găsește un model de origine siriacă, regăsit pregnant în creștinismul copt. Aici, baldachinul este consonant cu pereții (ocru); de pe tavan și din colțurile camerei se revarsă o lumină domoală, pastelată. În mijlocul camerei, un ficus uriaș domină și conferă intimitate.

Chiar după câteva clipe, după ce intri în local, „uiți” faptul că te afli într-un spaţiu de consum; o strategie de marketing care se bazează pe excluderea cât mai completă a ideii de „marketing”, de vânzare, de consum. Singurul moment în care realizezi că ești, totuși, client într-o ceainărie, este acela în care ești întrebat de către personal ce dorești să servești, respectiv momentul în care primeşti nota de plată.

„Ok, oamenii îşi lasă papucii la intrare. Bine, funcţie practică, să nu intri cu noroiul în toate preşurile alea, probabil. Dar mie mi se pare că e un fel de rit de trecere˝ (G., 21 ani, student). Putem aprecia, după cum admirabil a intuit şi persoana citată anterior, că practica descălţării încorporează cel puţin două funcţii diametral opuse: o dată ce clientul se descalţă, ţesăturile vor fi mai puţin supuse deteriorării, aceasta fiind o funcţie strict utilitară; a doua funcţie este de natură simbolică, urmărindu-se pătrunderea într-un spaţiu sacru: „te dezbraci de ceva, laşi anumite obiceiuri, griji şi tot ce vrei tu, la intrare […]. E ca şi în moschee, la intrare laşi încălţămintea afară, te speli pe picioare şi intri. E un loc sacru şi nu te duci să-l pângăreşti” (ibidem).

Această „uitare” îşi are explicaţia în ceva ce psihologul britanic Trigant Burrow numeşte „cotensiune”, adică o stare psihică în care tensiunea dintre eu şi mediu (adică distanţa şi opoziţia dintre ele) se reduce, timpul şi spaţiul nemaifiind dimensiuni mecanice în care acţiunea este încadrată, rămânând doar ca actualităţi ireductibile; această sincronizare duce la încetarea, fie şi temporară, a anxietăţii, a conştiinţei cronometrice. În mod cert, Samsara produce un efect paranarcotic; adică, oricât de ciudat ar părea, clienţilor le place să se piardă în iluzia unei beţii.             Nu se pune problema apariţiei unei stări propriu-zise de ebrietate, ci se pune în scenă un joc al turmentaţiei. Imersiunea într-o falsă sinestezie generalizată, conjurarea benevolă a unui spaţiu cu graniţe atenuate, neclare, în dizolvare, a te preface că te pierzi este lucrul pentru care acel spaţiu este frecventat. Dreptul la transgresiune este imaginat, instituit şi, de partea clientului, cumpărat. Transgresarea, însă – şi aici se remarcă o notă de creativitate genuină – nu este una reală, efectivă, activă, ci una fictivă, fără consecinţe, teoretică. Citatul de mai sus, referitor la prezent, ilustrează acest principiu: un îndemn la auto-disciplină devine unul hedonist, anti-sistem, sugestiv a unui cadru anistoric, lipsit de parametri.

Transgresarea nu trebuie înţeleasă doar ca încălcare a unor cadre ortodoxe, ci şi ca trecere, anume trecere într-un alt sistem de coordonate; axa orizontală şi cea verticală rămân în picioare, însă suferă o recalibrare intrapsihică individuală. Spaţiul exterior este public, fix, măsurat; interiorul este personal, polimorf, imprecis. Trecerea între aceste două cadre este performată simbolic prin actul clientului de a se descălţa.

În cadrul cercetării noastre preliminare, am purtat o discuție amiabilă cu unul (A.) dintre cei patru fondatori ai localului. Am pornit de la istoricul ceainăriei, care a fost deschisă în februarie 2010 și ai cărei primi clienți i-au trecut pragul fără vreun aport publicitar, cvartetul fondator fiind de părere că reclama ar fi superfluă; doreau să evite aglomerarea timpurie, în primul rând, și în al doilea rând „nimic nu e întâmplător”, frecventarea locației face parte dintr-un sistem de cauze și efecte la nivel cosmic.

Ideea proiectului derivă dintr-o călătorie „în toată lumea”, în urma căreia fiecare dintre ei și-a adus contribuția în cadrul ansamblului. Universalismul joacă un rol central în această viziune, inițiatorii căutând să încorporeze nu doar motive orientale, ci și din alte părți ale lumii. Locația a fost aleasă deoarece zona este, după cum susține A., „probabil cea mai liniștită stradă din Cluj, un loc generos de relaxare” și din considerente de accesibilitate, fiind apropiată de centru. Casa este închiriată de la „niște cunoștințe”, situația economică fiind însă „foarte complexă”, interlocutorul nedorind cu nici un chip să stăruiască asupra capitolului finanțe, căutând chiar să se distanțeze de ideea de profit: „N-am mers deloc pe partea economică, n-am vrut să facem bani”. Merită menționat că, la început afacerea nu înregistra un succes semnificativ (era chiar în pierdere), situația ameliorându-se progresiv: „De la un punct, e o afacere care se susține”. A. nu a folosit în mod natural termeni ca „afacere” și „economic”, împrumutându-i pe moment din întrebările noastre.

Diversitatea tematică a camerelor are rolul explicit de a preveni plictisul și de a menține vie o atmosferă dinamică și o dispoziție interesată. Motivele din camere nu au o încărcătură de sens fixă, fiind menite a fi interpretate în forul interior al fiecărui vizitator în parte; relativismul este în concordanță cu intenția universalistă a proiectului. Nota dominantă pare să fie motto-ul „unitate în diversitate”. Mesajul ca întreg nu este unul textual, ci unul experiențial „indefinit, indescriptibil în cuvinte”. Întrebat despre target-ul vizat, A. a ținut să sublinieze compoziția eterogenă, cosmopolită a clientelei „nu există o categorie specifică de vârstă sau alt tip (…) Vin oameni între 14 și 85 ani.”

Proprietarii doresc să ofere muzică de actualitate („Tot timpul e ceva nou”), de notat fiind faptul că ei nu doar preiau muzică, ci au și producție proprie, care figurează în program.

Cultura ceaiului joacă un rol proeminent. În meniu găsim denumiri precum: „Meditation Tea”, „Green Kimono”, „Bio Harmony”, „Cup of Hope” etc., toate făcând trimitere la relaxare și exotism. Totuși bănuim că denumirile ceaiurilor nu sunt date de personal, fiind produse de firma „Demmer’s”. Tot în schema relaxării se încadrează și inițiativa de a servi sandwich-uri, astfel încât, la nevoie, mâncarea să fie accesibilă și liniștea clienților netulburată, cum a ținut să precizeze A. Aruncând o privire asupra ingredientelor enumerate în meniu, întâlnim: pesto, somon, mozzarella, ulei de măsline, gorgonzola, prosciutto etc.; de asemenea sunt recomandate asortări între diferite tipuri de sandwich și ceai.

Prețuri: prețurile ceaiurilor la 400 ml variază între 8-10 lei, la 1l 16-20 lei, în care sunt incluse mierea și câțiva biscuiți danezi, narghileaua este 12 lei, indiferent de aroma aleasă, iar gustările sunt 8-10 lei.

Se servesc și băuturi alcoolice, în cantități moderate. Acestea au „prețuri mai ridicate”, cu scopul expres de a descuraja consumul excesiv. Ele se află în meniu pentru variație și pentru a destinde clienții „mai timizi, care vor să socializeze”. Fumatul este cu desăvârșire interzis în interior, raționamentul fiind unul de factură ecologic-naturistă, aici figurând și prevenția planificată a ebrietății. Consumul de tutun este perceput ca „deranjant celorlalți” și eminamente dăunător. Se insistă apăsat asupra importanței unui consum sănătos și responsabil.

 

IV.Despre profitabilitatea capitalului de alteritate. O nouă perspectivă asupra tranzacţionării Celuilalt

Odată adus la lumină faptul că formele culturale sunt bunuri, devine uşor a înţelege cum acestea sunt pe deplin asimilabile unei logici a consumului. Totuşi, trebuie să fim atenţi şi să nu presupunem automat că atunci când vorbim despre consum vorbim în mod natural şi necesar de un act pur funcţional. Funcţionalitatea pură ar presupune că individul consumator nu face altceva decât să calculeze şi să verifice rapoarte de tip cost-beneficiu. În cazul bunurilor culturale, acest model este în mod demonstrabil fals. Trebuie recunoscut faptul că aproprierea de simboluri şi semnificaţii din spaţiul exogen se face pe criterii subiective care, deşi nu sunt iraţionale, sunt necuantificabile. Tocmai acest caracter ce transcede calculul face ca unităţile culturale să fie marketizate într-un mod mult mai fluid şi fără o posibilitate foarte accentuată a obiecţiei şi contestării.

Urmărind linia de gândire a lui Baudrillard, afirmăm următoarele: bunurile culturale nu sunt nici urmărite, nici asimilate pe criterii şi în scopuri funcţionale, căci ceea ce se consumă nu este substanţa, ci sensul cu care acestea sunt îmbibate, sens care nu este fix, ci fluid, supus unei permanente reinvestiri: „bănuiesc că e mai cool să bei ceai importat din Indochina şi să fumezi narghilea de mango decât să ieşi într-una din mult umblatele cafenele din centru” (C., 24 ani).

În Samsara se pune accent pe un praxis al cărui centru este consumul ceaiului. Modul şi cadrul în care are loc consumul, de la locaţia ca atare până la tipul de băutură ales, la gestică şi atitudine corporală, denotă o încălcare a actului de consum cu sens; a bea ceai nu presupune doar a îngurgita o băutură, ci este un act de auto- şi hetero- semnificare. O parte integrantă a micro Weltanschauung-ului local din ceainărie este, cel puţin la nivel declarativ, comunicarea intraumană i.e. se face trimitere, într-un mod mai mult sau mai puţin explicit, la introspecţie, autodescoperire, explorare de noi orizonturi.

Sumarizând cele spuse până acum, putem aprecia că Samsara face parte dintr-un amplu fenomen social de interacţiune a Orientului cu Occidentul, ale căror definiţii au trecut, de-a lungul timpului, prin resemnificări repetate. În acest caz particular, nu s-a căutat încorporarea acurată de conţinuturi cultural orientale, ci doar utilizarea în scop mercantil-recreaţional a câtorva motive izolate şi disparate, integrate într-un complex a cărui notă fundamentală nu se vrea a fi coerenţa. Samsara îşi merită numele, este cu siguranţă un loc al iluziilor, menite să suscite imaginaţia: ,,Uite ai aici un loc cu destule ambiguităţi, să vedem ce faci cu/din el’’. Orientalismul locului e doar mijlocul prin care acest gest căpătă formă. La fel de bine ar fi putut fi vorba de un cadru S.F. Dar proprietarii au călătorit pe Terra, nu pe Marte. Întotdeauna ficţiunea are un efect mult mai puternic dacă e ancorată în real; o oază e un teren mai propice mitului decât un cracter selenar.

  

Referinţe bibliografice:

 Buchowski, M. (2006, Summer). The Specter of Orientalism in Europe: From Exotic Other to Stigmatized Brother. Anthropological Quarterly.

Campbell, C. (1995). The sociology of consumption. În Miller, D. (Ed.), Acknowledging consumption: A Review of New Studies, London and NY: Routledge.

Cioflâncă, A. (2002). Cunoaşterea alterităţii ca formă de putere. Despre orientalism şi    balcanism. Xenopoliana.

Graversen, R. (2001). Imagining other places. Cosmopolitanism and exotic fantasies in   multicultural cities. http://www.anthrobase.com/Txt/G/Graversen_R_01.htm, link accesat       în data de 18 decembrie 2011.

Iluţ, P. (2005). Sociopsihologia şi antropologia familiei. Iaşi: Ed. Polirom.

Kluwick, U. (2009). Postcolonial Literatures on a Global Market. Packaging the ‘Misterious      East’ for Western Consumption. În Rudiger, P. şi Gross, K., Translation of cultures, NY:     Editions Rodopi B.V.

Macfie, A. L. (2002). Orientalism. White Plains, NY: Longman.

Mitchell, T. (1988). Colonizing Egypt, pp. 1-33. Berkeley: University of California Press

Turner, B. S. (1994). Orientalism, Postmodernism and Globalism. London: Routledge

            van der Grijp, P. (2009). Art and Exoticism: an anthropology of the yearning for authenticity. Munster: Lit Verlag.

Creative Commons License
Samsara – capitalizarea orientalismului. Despre exoticizarea spațiului ca strategie de marketing by Cristine Palaga, unless otherwise expressly stated, is licensed under a Creative Commons Attribution-NonCommercial-NoDerivs 3.0 Romania License.

2 comentarii despre “Samsara – capitalizarea orientalismului. Despre exoticizarea spațiului ca strategie de marketing

    1. avatar
      Andrei

      ar putea fi cel mult o reclamă negativă, dar conceptele centrale ale textului sunt capitalul de alteritate și marketizarea unei idei de orientalism iar Samsara e folosită doar pentru a ilustra aceste concepte. Faptul că se folosește numele real al locației ajută la înțelegerea textului și permite verificarea asumpțiilor autorilor, fiind un act de sinceritate, fără alte intenții.

Lasă un comentariu