Autoare: Diana Iacob

Argument central

Statul bunăstării are implicații majore în ceea ce privește modul în care se structurează relații în cadrul pieței muncii, prin urmare politicile și protecția socială își răsfrâng influența mai ales asupra categoriilor vulnerabile precum persoanele cu venituri limitate. Piața muncii divizează societatea între persoanele care sunt agajate și cele care nu sunt angajate, dar în categoria acelora cu loc de muncă există și diferite grade de protecție unde se conturează siguranța respectiv posibilitatea de a pierde orice fel de plasă de siguranță. În acest sens, situațiile în care contextul social, economic și politic minimizează șansele cetățenilor de a trece de pe o poziție precară către un trai decent sunt plafonate de către diviziunile ierarhice și funcționaliste ale muncii. Un punct central al articolului este reprezentat de felul în care structurile statului definesc relațiile economice și sociale. Pentru a putea asigura reproducerea forței de muncă sunt necesare servicii accesibile tuturor. În același timp, sunt importante implicațiile legislative de conturare a formelor muncii care impun cadrul desfășurării activităților economice, dar și al vieții sociale. Prestații precum alocațiile copiilor, îndemnizația de boală sau pentru dizabilitate sunt fundamentale întrucât gestionează inegalitățile sociale și economice într-o mai mică sau mai mare măsură. Șomajul reprezintă o ultimă alternativă în impas economic, care ar trebui să ofere beneficiarilor o stabilitate temporară în caz de concediere, desființarea locului de muncă etc., astfel încât să poată gestiona perioadele de criză. Articolul explorează relația dintre investițiile în proctecție socială și condiții precare ale angajaților cu venituri mici din Europa utilizând analiza cantitativă într-o cheie de stratificare socială.

Repere teoretice

Pentru a putea discuta despre relațiile de muncă și contextele socio-economice în care se conturează acestea, teoriile polanyiene asupra muncii și comodificării reprezintă un reper principal. Contextualizarea prin prisma implicației statului bunăstării în reproducerea unor sisteme de muncă și forțe de piață reprezintă substanța lucrării.

În prezent, „încercarea de a crea o societate a pieței la scală globală” (Standing, 2007: 67-68) este un element definitoriu al neoliberalismului. Astfel, „financializarea, standardizarea consumului, pierderea mai multor forme de identitate pentru existență și convergența tehnicilor de producție și a politicilor economice și sociale” (Standing, 2007: 67-68) devin parte a culturii hegemonice, a dezîncastrării. Modul în care munca este adusă în centrul planului statului bunăstării este prin stabilirea anumitor forme de muncă ca fiind ținta „protecției sociale, reglementărilor și redistribuirii” (secolul XX), introducându-se termenul de „jobholder society” (Arendt, H. în Standing, 2007: 68) în cadrul căreia deținerea unui job este idealul „care trebuie protejat, idealizat, remunerat, respectat” (Standing, 2007: 67-68).

Ideea conform căreia cetățenii sunt condiționați de ocupația pe care o au prin accesul diferențiat la servicii și beneficii sociale este importantă pentru analiză întrucât șansele de a avea un trai decent sunt influențate de ierarhizarea ocupațională dintr-o perspectivă productivă a diferitelor tipuri de muncă. Ierarhizarea muncii este o practică producătoare de inegalități sociale. Atunci când munca prestată este indicatorul de bază pentru oferirea unor servicii a căror scop este diminuarea inegalităților li se neagă dreptul de a beneficia de sprijin persoanelor care ar avea cea mai mare nevoie. Măsurile diferențiate de protecție socială vulnerabilizează tocmai acele categorii de angajați care prestează muncă dereglementată, flexibilă, caracterizată de incertitudine.

Statul bunăstării are rol de prevenire a mecanismelor pieței de a eroda societatea, dar reglementările nu sunt decomodificatoare, muncitorii depinzând mai mult de performanța în muncă. Forțarea etichetei de comodificare fictivă asupra muncii face ca statul bunăstării să pună cetățenii în poziții de dependență față de performarea muncii și statutul ocupațional; prin cumpărarea muncii, fără ca salariul să fie echitabil (raportate la serviciile prestate sau ce cost presupune pentru angajator). Mecanismul de îngrădire prin dependența de munci cu normă întreagă care să aducă un salariu stabil este creat în „sistemul redistribuirii bazate pe politici fiscale, sindicalizare și negocieri colective care mențin diferențierile salariale sub control; și a sistemului de protecție socială bazat pe contribuții” (Standing, 2007: 71). Dependența de salariu este un rezultat al modificărilor legislative care limitează sau privează oamenii de beneficii și servicii furnizate de stat. Prin atașarea condiției productivității, protecția socială devine o recompensă, nu un drept. „Încastrarea economiei în societate necesită sisteme de reglementări, protecție socială și redistribuire care limitează inegalitățile și insecuritățile” dintre cetățeni (Standing, 2007: 71). Măsurile de protejare a cetățenilor devin promoționale și individualizante în sistemul global. Securitatea în muncă rămâne un privilegiu rezervat pentru labour aristocracy, făcând comodificarea un proces al „nesiguranței participării pe piața muncii” (Standing, 2007: 71-74).

În aceeași ordine de idei, dreptul la muncă constituie un obiectiv major în perioada dezvoltării statului bunăstării unde cetățenia și statutul ocupațional sunt puternic legate. Pentru a fi recunoscut ca făcând parte din societate, implicarea în muncă este o obligație. Piața muncii divizează societatea în funcție de statutul de angajat, dar în categoria celor cu loc de muncă există și diferite grade de protecție unde se conturează siguranța respectiv posibilitatea de a pierde orice fel de plasă de siguranță. Valoarea dreptului la muncă este prin urmare interconectată cu dreptul la incluziune socială (Pérez, 2007). Când participarea la viața socială este îngrădită de ocupație -statutul asociat posturilor- se conturează inegalități care sunt exacerbate pentru persoanele a căror acces la resursele și serviciile statului sunt deja limitate.

Metodologie

Pentru a avea o imagine asupra influenței politicilor publice în reglementarea condițiilor precare utilizez date brute furnizate de Eurostat legate de procentul de persoane cu venituri mici din cadrul populației active, respectiv procentul cheltuielilor pe prestații sociale din produsul intern brut la nivel european. Pentru a asigura un câmp echitabil în care fiecare își poate presta munca, statul bunăstării trebuie să asigure condițiile pentru un trai decent. Prin urmare, atunci când nevoile cetățenilor nu sunt acoperite de prestații sociale se instaurează nesiguranță, ajungându-se la un mai mare risc al sărăciei.

Anul de referință este 2014 întrucât compilează ultimele date complete la nivelul conceptelor cu care operez. De asemenea câmpul geografic este reprezentat de continentul european pentru a oferi o analiză comparativă a diferitelor moduri prin care modele diverse de programe ale statului bunăstării au efecte asupra pieței muncii, mai precis asupra categoriilor vulnerabile precum persoanele cu venituri reduse. Datele pe care Eurostat le furnizează nu sunt complete, țări precum Serbia, Macedonia, Bosnia și Herțegovina sau Muntenegru nu sunt reprezentate în totalitate sau lipsesc, de aceea sunt eliminate din analiză în anumite instanțe. Reprezentativitatea este influențată de modul de raportare a datelor, astfel analiza este limitată de informațiile oferite de fiecare țară și metodologia colectării impusă de Comisia Europeană.

Femeile respectiv bărbații cu venituri scăzute constituie un indicator reprezentativ al disparităților economice și salariale. Cu cât ponderea acestora este mai mare, cu atât ne putem imagina ce fel de intervenție are corpul politic -în ideea consolidării unui stat al bunăstării bazat pe protejarea categoriilor vulnerabile- asupra condițiilor legislative care definesc cadrul pieței muncii. Angajații cu venituri mici sunt astfel o referință pentru categoriile la limita precarității.

Un nivel pe care îl am în vedere este cel al categoriilor de cheluieli pe protecție socială, modul în care sunt distribuite pe țări, în funcție de procentul acordat din produsul intern brut. Aleg să compar cheltuielile pentru sănătate publică și dizabilități, familie și copii, bătrânețe, șomaj întrucât oferă o imagine asupra intervenției statului în îmbunătățirea condițiilor de viață ale cetățenilor. Aceste tipuri de prestații pot face diferența între un trai precar și unul decent, oferind o plasă de siguranță pentru categoriile cele mai predispuse la riscul sărăciei. Protecția socială, prin intevenții asupra șomajului, sănătății publice pentru toți, alocații, are rolul de a acoperi o parte din cheluilile necesare pentru reproducerea forței de muncă sau pentru susținerea persoanelor dezavantajate.

Vreau să observ relația dintre procentul total de persoane cu venituri mici și procentul total de cheltuieli pe protecție socială din produsul intern brut. Mă interesează să surprind dacă există proporționalitate între cele două variabile de mai sus, mai precis dacă un stat care investește semnificative înprotecție socială se corelează cu un trai mai puțin precar. Această relație poate oferi o perspectivă asupra modului în care diferitele modele de stat social reușesc sau nu să ofere sigurață pentru cetățeni. Aleg să prezint o imagine de ansamblu prin analiză cantitativă în Tableau.

Inegalitatea de gen în câmpul muncii

Istoria de inegalitate dintre bărbați și femei este încă vizibilă în câmpul muncii, ocupațiile sunt puternic genizate, posibilitatea de a rămâne activ este considerabil dezechilibrată de așteptările de gen. Munca emoțională, casnică, de reproducere este considerată o obligație a femeilor, din acest motiv prezența lor pe piața muncii este disparată, dar și condițiile de angajare se disting față de cele ale bărbaților. Când vine vorba de familie și copii responsabilitatea este întrevăzută ca fiind a femeilor, la interviuri de angajare căsătoria sau posibilitatea unei nașteri sunt puncte în minus pentru candidate, în timp ce astfel de întrebări sunt rar adresate bărbaților. Pentru angajator perioada de sarcină și post-sarcină reprezintă pierderi pentru companie în care trebuie să găsească înlocuitori temporari și să plătească concediul de maternitate sau paternitate. Prin urmare, am ales să reprezint comparativ procentele de femei și bărbați din populația activă care beneficiază de un salariu mic.

Primul element pe care îl am în vedere este procentul de venituri mici ale femeilor comparativ cu veniturile mici ale bărbaților, printr-un grafic al barelor pe țări din Europa unde veniturile femeilor sunt reprezentate pe linii iar veniturile bărbaților ilustrate prin linii de referință. Se poate observa că în cea mai mare parte a cazurilor procentul femeilor cu salarii mici este semnificativ mai mare decât cel al bărbaților, aceasta fiind o tendiță pe tot continentul european, lucru care ilustrează disparitatea de gen pe piața muncii în rândul persoanelor cu venituri mici. Există o tendință a procentelor semnificativ mai mari în Europa de Est, Centrală și de Sud, unde procentul de persoane cu salarii scăzute depășește 20% din populația activă.

Cele mai ridicate cifre se observă în Estonia (29.35% pentru femei, respectiv 13.91% pentru bărbați), aceasta fiind și țara cu cea mai mare diferență procentuală, Germania (28.73%, respectiv 16.92%), Grecia (23.48% și 16,92%).Țările în care procentul de angajați cu venituri mici este scăzut -sub 10%- sunt în Europa de Nord și Vest: Suedia(3.21% și 2.04%), Belgia (4.33% și 3.37%), cu o excepție care are valori de sub 1%, anume Turcia (0.56% respectiv 0.42%), acestea având și cele mai mici diferențe între procentul de femei cu venituri reduse și cel al bărbaților. România (22.02%, 26.46%) și Bulgaria (17.2%, 19.18%) par să aibă o dinamică opusă trendului. Pentru o înțelegere mai profundă a situației fiecărei țări este nevoie de includerea contextelor specifice fiecărieia, anume aparatul legislativ, istoricul politic, economic, social și cultural pentru a vedea ce fel de aspecte influențează piața muncii și politicile publice.

Fig. 1 Procentrul de venituri mici al femeilor comparativ cu veniturile bărbaților în Europa; Sursa: Eurostat, 2014

Procentul din PIB acordat protecției sociale

În ceea ce privește procentul investițiilor în protecție socială din produsul intern brut am ales o reprezentare de tip treemap a țărilor în funcție de procentul total de investiții din PIB în statul bunăstării, iar detaliile despre categoriile de prestații fiind incluse pentru fiecare stat. În continuare se remarcă țări din Europa de Nord și Vest prin situații favorabile, în care statul bunăstării este mai puternic decât în țările din Est, Centru și Sud, atât per total, cât și pe categorii. Posibilitatea de a beneficia de servicii publice este un avantaj semnificativ în ceea ce privește diminuarea unor costuri pe care clasele precare nu le pot acoperi din venituri proprii. Persoanele cele mai dependente de o bună funcționare a statului social sunt tocmai categoriile a căror venituri se încadrează sub medie, pentru care prestații precum alocația copiilor, îndemnizațiile de boală sau dizabilitate fac diferența între un trai decent și unul precar.

 

Fig. 2 Procentrul din PIB acrodat protecției sociale în Europa; Sursa datelor: Eurostat, 2014

Relația dintre protecția socială și veniturile populației

Conexiunea dintre investițiile în statul bunăstării și veniturile populației devine evidentă, existând o relație de invers proporționalitate între acestea, unde cu cât o țară are mai multe cheltuieli pe protecție socială (ilustrat prin cercurile dimensionate) cu atât este mai probabil ca procentul de persoane cu venituri mici (ilustrat prin intensitatea culorii țării) să fie redus. Dependența de salariu este un rezultat al modificărilor legislative care limitează sau privează oamenii de beneficii și servicii furnizate de stat.

 

Fig. 3 Hartă suprapunerii distribuțiilor investițiilor și a veniturilor; Sursa datelor: Eurostat, 2014

Concluzii

Modelele de state ale bunăstrării din Europa prezintă țeluri și orientări ideologice diverse; efectele lor se pot observa la nivelul politicilor publice. Prin suprapunerea situației veniturilor reduse ale populației și a cheluielilor pe protecție socială putem observa că modelul pieței libere bazat pe motivații funcționaliste ale condițiilor precare eșuează. „Investițiile sociale pun în prim plan investițiile în capital uman ca strategie de abordare a problemelor și reducere a inegalităților” (Esping-Andersen, G. în Bonoli & Natali, 2011: 6). Disparitățile dintre bărbați și femei pe piața muncii nu se rezumă la nivel salarial, dar și prin accesul diferențiat la poziții ocupaționale, condiționări și așteptări sociale. Aceste inegalități nu pot fi justificate la nivelul abilităților personale, ci sunt un efect al structurilor politice, economice conturate de câmpul legislativ, al influențelor culturale și sociale. Investițiile în protecție socială sunt necesare pentru diminuarea inegalităților astfel încât să fie asigurată o participare echitabilă pe piața muncii.

Referințe

Bonoli, Giuliano & Natali, David. 2011. The Politics of the New Welfare States in Western Europe

Pérez, José L. R. 2007. The Right to Work,Way of Social Exclusion? Basic Income as a Guarantee to the Right to Work. In Reading Karl Polanyi for the 21st Century, edited by Ayshe Bugra and Kan Agatan, 95-111. Basingstoke: Palgrave Macmillan.

Standing, Guy. 2007. Labour recommodification in the global transformation. In Reading Karl Polanyi for the 21st Century, edited by Ayshe Bugra and Kan Agatan, 67-93. Basingstoke: Palgrave Macmillan.

Statistica veniturilor conform Eurostat în 2014 https://ec.europa.eu/eurostat/statistics-explained/index.php/Earnings_statistics

Statistica protecției sociale conform Eurostat în 2014 https://ec.europa.eu/eurostat/statistics-explained/index.php?title=Social_protection_statistics

This work is licensed under a Creative Commons Attribution-ShareAlike 4.0 International License.