Autori: Herța Andrei-Sorin și Budai Laura[1]

Abstract: Industria minieră s-a prăbușit în România începând cu anul 1997 lăsând în urmă zone defavorizate caracterizate de scăderea drastică a nivelului de trai și degradarea situației foștilor mineri. În zona minieră Sărmășag fenomenul migraționist a luat amploare, dar migrația nu a rezolvat situația precară a populației ci a dezvoltat noi probleme sociale. Însușirea unei etici a muncii și asumarea unui standard de viață preluat din cultura vestică menține pe de o parte dependența de migrație, pe de altă parte creează instabilități pe plan economic și familial. Odată cu criza economică se modifică comportamentul migraționist, ceea ce duce la inversarea rolurilor în familie. Au loc, de asemenea, schimbări la nivelul atitudinal-valoric al membrilor comunității.

Cuvinte cheie: postsocialism, migrație transnațională, comportament familial, zonă minieră.

Migrația transnațională – aspecte teoretice

Transnaționalismul se referă la procesele prin care migranții dezvoltă și susțin relații sociale complexe care unesc societățile de origine și cele de destinație. Numim aceste procese transnaționalism pentru a sublinia faptul că mulți migranți construiesc la ora actuală „câmpuri sociale” care traversează frontiere geografice, culturale și politice (Basch, Glick-Schiller, &Blanc-Szanton, 1994:7). Amploarea pe care au luat-o în ultimul timp practicile transnaționale a fost în mare măsură facilitată de dezvoltarea tehnologică, mai ales în ce privește transportul și telecomunicațiile, ceea ce face posibilă conectarea și întreținerea tot mai eficientă, rapidă și ieftină a unor astfel de rețele transfrontaliere (Anghel, 2008; Vertovec, 1999). Sub acest aspect, legăturile cu țara de origine nu se realizează doar cu rudele și comunitatea de origine, prin intermediul zborurilor low-cost, internet și telefonia mobilă tot mai ieftină, ci se păstrează o conectare la toate evenimentele politice, sociale și întreaga cultură mediatică, prin intermediul televiziunii prin satelit ce face accesibile toate posturile de televiziune [românești].

Adesea transnaționalismul e asociat cu o fluiditate a stilurilor de viață, instituțiilor sociale și a practicilor de zi cu zi, descrise în literatura de specialitate prin sincretism, bricolaj, translatare culturală și hibriditate. Aspecte culturale și identitare sunt adesea selectate conștient, alăturate și elaborate din mai multe patrimonii culturale. (Vertovec, 1999)        Transnaționalismul are un impact major asupra relației dintre om și spațiu prin crearea de „câmpuri sociale” ce conectează și poziționează subiecții în mai multe țări. Appadurai (1996) arată că mulți oameni întâmpină dificultăți în a relaționa cu, sau chiar a produce localul, „ca structură a simțului, proprietate a vieții și ideologie a comunității situate”. Aceasta se datorează eroziunii relațiilor, în principal datorită forței și formei medierii electronice între vecinii spațiali și virtuali. Apar astfel noi „translocalități” (Appadurai, 1996).

Un concept central în înțelegeratransnaționalismului sunt „diasporele etnice”, forme sociale caracterizate de relația între trei elemente: (a) grupuri etnice dispersate global dar autoidentificate colectiv, (b) statele și contextele în care rezidă aceste grupuri și (c) statele și contextele din care acestea provin (Vertovec, 1999).

            În căutarea originilor comunităților transnaționale, Portes (1997) arată că migranții nu provin în mod necesar din cele mai sărace medii ale țării lor de origine și nici nu sunt determinați de un calcul rațional al avantajelor.

Mai degrabă migrația contemporană este determinată de forțele gemene ce își au rădăcinile în dinamica însăși a expansiunii capitaliste. Acestea sunt, în primul rând, nevoia de muncă a economiilor Primei Lumi, în particular nevoia de rezerve proaspete de muncă ieftină. În al doilea rând, penetrarea țărilor periferice cu investițiile productive, standardele de consum și cultura populară a societăților avansate. (Portes, 1997: 5)

            Imigranții ajung așadar în țările mai avansate mai puțin pentru că vor ei să facă asta și mai mult pentru că sunt nevoiți.

            În contextul teoretizării migrației transnaționale a apărut termenul de „familii transnaționale, definite astfel:

…familiile care trăiesc o parte, sau cea mai mare parte din timp, separat unii de alții, dar totuși, păstrează și creează ceva ce poate fi văzut ca sentimentul de bunăstare colectivă sau unitate, adică familia (familyhood), chiar și deasupra granițelor naționale. (Bryceson&Vuorela, 2002: 3)

Conform acelorași autori, familiile au identități comunitare multiple, relatate la toate locurile în care membrii familiei sunt sau au fost la un moment dat rezidenți.

Zone miniere – trecut și prezent

Evenimentele de după 1989 au schimbat în mod drastic viața economică, socială, politică și culturală a zonelor miniere din România. După 1990, în strânsă legătură cu dificultățile economice ale țării și tranziția de la economia planificată la economia de piață, producția minieră a intrat în declin. Datorită presiunilor forurilor internaționale și scăderii pe piață a cererii produselor miniere, întreaga industrie a mineritului s-a prăbușit dramatic începând cu anul 1997. Procesul de restructurare a industriei miniere a condus la scăderi drastice a nivelului de trai în zonele afectate. „Motivul acestui proces regresiv este faptul că politicile de restructurare nu au inclus de la început o componentă de stopare a declinului economic în aceste zone miniere” (Morar, 2011).

În doar câțiva ani, muncitorii din industrie au devenit, din modele de excelență ale virtuții socialiste, aproape niște paria ai incertitudinilor postsocialiste. Indiferența specialiștilor sau a oamenilor politici față de amploarea acestor teme privind muncitorii, șomajul prelungit, starea fizică proastă, problemele demografice, scăderea standardelor de viață și emigrația în masă nu face decât să adâncească problemele muncitorilor și să scadă probabilitatea unor eforturi sistematice, serioase în vederea soluționării lor. (Kideckel, 2010:9).

Ca indicator al degradării situației foștilor mineri stă și un fapt pe care l-am întâlnit în teren, și anume alcoolismul în rândul acestora. Odată cu începerea procesului de restructurare a minei din Sărmășag, în jurul minei a înflorit „industria” barurilor. La ieșirea din schimb, minerii înainte de a merge acasă se opreau la câte un bar, pentru o băutură, iar în ziua de salariu și câteva zile după, minerii stăteau mai mult în baruri decât acasă. Niciuna din femeile intervievate nu au văzut vreodată fluturașii de salariu ai soțului. Soția știa exact cât e salariul fix al soțului, știa întotdeauna că din acest salariu lipsește o parte importantă care a rămas în baruri, dar nu știa niciodată adevărata sumă pe care minerul a preferat să nu o adauge la bugetul familiei, pentru că pe lângă salariul fix se primeau multe bonusuri, a căror valoare nu putea fi văzută decât pe fluturașul de salariu. În interviurile efectuate cuvântul „alcoolic” (în original „alcoolist”) apare cu redundanță, bineînțeles cu referire la bărbați foști mineri dinafara familiei.

Amploarea barurilor odată cu începerea procesului de restructurare se poate explica prin stresul la care sunt supuși bărbații din această zonă, atât cei încă angajați, cât și cei disponibilizați:

… îngrijorarea permanentă privind închiderea minelor produce un stres, prin comparație, mai mare și decât stresul firesc al muncii periculoase din subteran [...] Pentru șomeri, apatia și detașarea de toate aspectele previzibile ale unei vieți muncitorești au ca efect pierderea stimei de sine, pierderea colegilor și pierderea identității sociale [...] stresul sporește din nevoia continuă de găsire a strategiilor de obținere a unor venituri suplimentare din agricultură sau de pe piața neagră a muncii. (Kideckel, 2010:198)

            În zona Sărmășagului, după închiderea minei toată economia locală a intrat în colaps și singura opțiune a locuitorilor din această zonă a rămas plecarea în străinătate, la nivel local nemaiexistând posibilități de supraviețuire, și asta, oricât de cinic ar părea, chiar în adevăratul sens al cuvântului [„alții s-au dus, alții și-au luat viața...”]:

Tare greu, dacă nu pleci un pic, așa, pe afară, ca să faci un ban, îi greu… ce poți să faci dacă n-ai un pic, din altă parte, venit? …e foarte greu! A afectat totul, în general! Pe lângă că s-a închis mina, să se închidă, s-au închis mai multe, să se închidă… că veneau minerii și din alte localități, din alte județe… asta a fost singura sursă de venit pentru două județe, din Sălaj și Satu-Mare! …Mii de muncitori câți am fost… am fost 3000 de muncitori… no… din Sălaj, erau muncitori din Sărmășag, Lompird, Chieșd, Sighet, Bocșa, Măieriște, Șimleu, după aia Guruzlău, Zalău și alte localități… Bobota, Dersida… o grămadă de localități, din Satu-Mare… pot să pun Dobra, Bogdan, Nadiș, Ser…

Care cum au putut… șomeri, care au fost în vârstă, au putut să reușească să-și facă o pensie, pensia aia anticipată, au rămas în pensie… alții s-au dus, alții și-au luat viața, au avut datorii prin bănci, șiii… câte și mai câte. Ce s-a ales din ei? Care au fost mai tineri au plecat din țară, s-au dus prin străinătate, prin Ungaria, Italia, Spania, Franța, Germania, care încotro… pe  unde au putut, pe unde au reușit…

Poți să îți dai seama când au fost aici câte 2-3 mii de muncitori? Erau din toate satele, inclusiv și din Zalău, aveau autobuze care mergeau și veneau… aduceau mineri. De aici până în satele apropiate, aici în jur asigura transport gratuit, era la fiecare schimb… erau așa organizate, un pic, să meargă pe rute diferite, în Măieriște, Jurtelec, Moiad, Uileac, până în Șimleu; în Siciu, Badacinu, până în… până acolo erau băgate. Toata zona asta îi afectată… toata zona… Unde erau locuri de munca pentru 3-4 mii de oameni, erau toți de pe zona asta, de pe aicea veniți din zonă… de la 30 de km pe lângă Sărmășag… o afectat pe toata lumea că nu și-au mai găsit de lucru, mai greu s-au descurcat oamenii… Care au fost mai tineri și mai… au luat calea străinătății, ăștilalți, care au fost mai bătrâni, mai așa ni, alții care au reușit să iasă, dacă au avut anii de subteran, au așteptat să iasă la pensie, că la 20 de ani de subteran și la 45 de ani erau la pensie…

Istoricul minei din Sărmășag

Bazinul minier „Sălaj,” este  situat în nord-vestul ţării şi este cuprins între Munţii Rezului la sud-vest, Munţii Meseșului la sud-est, râul Someș la est, iar la nord se deschide Depresiunea Panonică. Bazinul are un relief de şes şi coline cu înălţimi cuprinse între 160-350 m exceptând zona sudică unde înălţimile ating 596 m (în măgura Șimleului). Este  traversat de Valea Crasna, primind ca anfluenți pe partea dreaptă pârâul Zalăului şi Maja iar pe partea stângă pârâul Zenicelului, care are cursul în partea de sud al comunei Bobota. În acest bazin sunt depozitate 25 de straturi de cărbune cu grosimi între 0.55-2.50 m., singurul strat exploatabil fiind cel cu numărul 166, care are  grosimea între 1.20-2.50 m.

Exploatarea cărbunelui a început în mod rudimentar la mina Bobota, în anul 1906, aceasta fiind întreruptă în 1931, în contextul crizei economice din anii 1929-1933. Necesitățile impuse de război au determinat redeschiderea minei în 1938 și deschiderea minelor din Sărmășag, în 1941, și Chieșd, în 1944. Inițial exploatări independente, cele trei mine au fost naționalizate în iunie 1948, iar din octombrie s-au unificat sub o conducere centrală sub denumirea de „Înterprinderea minieră Sălajul”, cu sediul în Sărmășag.

Mina Bobota și-a încetat activitatea în 1962, în schimb minele Sărmășag și Chieșd, după naționalizare, au cunoscut o extindere și modernizare accentuată. Astfel, după revoluție, colonia minei era compusă din peste 400 de apartamente, un club de cinematograf și o grădiniță pentru copii. Efectivul de mineri era de 5 282 de persoane. Minerilor li se asigura mâncarea înainte de intrarea în schimb, astfel: schimbul unu primea micul dejun ce consta într-un ceai, pâine cu unt și dulceață, un triunghi de brânză topită, șuncă și o cafea, toate în porții egale, măsurate. Schimbul doi și schimbul trei primea o ciorbă și la felul doi întotdeauna se primea o bucată de carne de 250 grame de persoană, meniul fiind diferit în fiecare zi și se servea cald și proaspăt. Pentru încălzirea locuinței minerii din subteran primeau la sfârșitul toamnei 5 tone de cărbune pe an, și mina le mai oferea o locuință cu chirie foarte mică, pentru ca pe parcurs să și-o poată cumpăra (totalul de apartamente ale minerilor era de 470 de locuințe date în chirie, care după 1990 puteau fi cumpărate). Ceilalți mineri și cei cu alte funcții beneficiau de 2 tone de cărbune pe an.

            În mină lucrau 182 de femei, la lămpărie, sortare de cărbune, cantină, birou și secretariat. În general, în mină erau angajate soțiile cadrelor tehnice, și tot timpul aveau prioritate la angajare femeile care și-au pierdut soțul în accident în mină, pentru a-și putea întreține copiii.

            Prima disponibilizare, prin ordonanță, a avut loc în 1 septembrie 1997, la care s-au înscris aproximativ 500 de mineri. Disponibilizarea a avut loc în sectorul Chieșd, datorită accidentelor mortale care au avut loc aici (6 morți). În acel an salariul unui miner era de 5000 de lei, iar al unui director de 1500 de lei. A doua disponibilizare a avut loc în 2005 în comuna Ip, iar ultima a fost în 2007, în Sărmășag, în urma căreia în mină au mai rămas doar șase angajați.

            Vârsta de pensionare din mină era de 50 de ani, sau 45 de ani dacă angajatul avea minim 20 de ani de subteran.

Închiderea minei. Începuturile migrației

Cel mai puțin de pierdut din declinul minei au avut muncitorii cu vechime mare care puteau să se pensioneze după 20 de ani de muncă în subteran. Aceștia sunt cei care au rămas până la închiderea minei pentru a-și realiza vechimea necesară pensionării. Cei care mai aveau nevoie doar de câteva luni de vechime s-au angajat pe unde au putut pentru a reuși să iasă la pensie. Ei sunt cei pe care închiderea minei i-a afectat cel mai puțin.

Închiderea minei s-a produs treptat, semnele închiderii simțindu-se cu câțiva ani înainte. De la sfârșitul anilor ’90 muncitorii cu vechime mică care nu mai sperau să se pensioneze înaintea închiderii totale a minei au început să își reevalueze opțiunile. Aceștia sunt cei care deschis calea plecării în străinătate, cu predilecție spre Ungaria și Israel.

În ultimii ani au început să se strice treburile și nu se mai dădeau salariile la timp [...] Și-au pierdut mulți atunci speranța de a mai merge bine aici și mai mergeau în concediu, o lună, sau cât aveau ei concediu legal, și astea erau vreo 45-60 de zile, deci 28 sau 30 de zile lucrătoare aveam noi concediu, minerii, și în total venea o lună jumate, două luni, care cum nimerea, cum avea, dacă își mai scotea o zi două… Și vedea că merge bine și se descurcă, mai lua și câte o lună de concediu fără plată. Băga și o lună de concediu fără salariu și dacă a găsit de lucru așa să poată să mai stea o lună, el mai stătea. Așa că stătea, o lună jumate, două luni, două luni jumate, trei luni, care cum putea, unde găsea de lucru, și a fost plătit mai bine față de noi aici, chiar dacă a lucrat în agricultură, mai bine a fost plătit decât noi aici la mină. Deci în ultimii ani cât a mers mina, așa a fost, tot mai slabe și salariile și nu la timp. Erau mai slabe aici față de ce se primea dincolo. Și numai la unguri, dar care mergeau și mai încolo, în Austria, Germania, Franța, Spania, Italia, ăia și mai bine au câștigat.

Și de 15 ani îs care au plecat. Și înainte au fost care au plecat și și-au băgat lichidare. Și plecau prin Israel sau pe nu știu unde. Cel puțin de 15 ani deja a ieșit lumea, cel puțin. [...] mulți care și-au luat inima în dinți, mă duc că nu am altă șansă. Sau aveau câte un prieten, dar rar care au mers la sigur. Au mers, au tras câteva luni, știu eu ce au făcut săracii pe acolo, ce au tras, pe unde, prin boscheți, pe unde au dormit. Și așa unul după altul s-au dus, că ți-ai adus deja soția, și după aceea ți-ai adus pe frate, soră, tot ce ai putut, așa s-au întins, că cred că și pe lună sunt români.

            Fenomenul migraționist s-a extins destul de repede, după principiul bulgărelui de zăpadă, primii migranți care au luat contactul cu lumea mai bună de afară atrăgându-și în acest proces rudele și apropiații. S-a dezvoltat astfel o rețea a emigranților din jurul Sărmășagului cu ramificații extinse, din Israel și până în Spania. Principiul rețelei de migranți este acela că se află într-o continuă expansiune, astfel, un migrant îi facilitează unui apropiat al său plecarea înstrăinătate, iar acesta la rândul lui, odată instalat, își mai aduce alți apropiați ai săi.

            Plecarea în străinătate presupune și anumite riscuri. Nu toată lumea a avut șansa de a găsi în străinătate salvarea față de situația precară și greutățile de acasă. Mulți oameni, și mai ales în primii ani ai migrației, când nu existau atâtea informații referitor la situația din străinătate, nu exista o experiență împărtășită în comunitate, au eșuat în încercarea de a evada din mijlocul greutăților apăsătoare, unii chiar confruntându-se cu greutăți mai mari în străinătate decât aici.

A fost când nu ne-a mers prea bine în Ungaria… a fost când ne-a ținut captivi în pădure, am dormit într-o folie de nylon și patru pari, dormeam și pe acolo, pe jos, pe pământ… multe au fost… Pe două persoane le-au trimis acasă fără niciun ban… și… ne dădea să mâncăm pâine și slănină râncedă… ne târam pe jos ca șerpii, că nu puteam umbla, că eram răniți. Dacă am început să ne plângem de durere au zis să tăcem că de nu ne taie cu drujba și ne lasă aici în pădure, că nu ne cunoaște nimeni… și nu ne-au dus la doctor…ai multe, multe au fost… Și când am venit acasă a trebuit să stau prin spitale, vreo două luni de zile atunci, că am fost accidentat la coloana…

            Riscul ridicat și nesiguranța pe care o presupune căotarea unui loc de muncă în străinătate nu a inhibat dezvoltarea fenomenului migraționist, fapt care vorbește multe despre situația disperată în care se găseau locuitorii zonei avute în vedere. Balanța a fost înclinată mai mult înspre cazurile fericite în privința atitudinii față de migrație, în defavoarea eșecurilor, care au fost preluate doar ca și experiență menită să corecteze demersurile viitoare. Cei care au reușit să își găsească un loc de muncă acceptabil și să se integreze au câștigat un enorm avantaj, atât pentru ei înșiși cât și pentru comunitatea de origine, fiind în măsură să faciliteze integrarea celor apropiați pe piața de muncă din străinătate:

Un nepot de-a lui bărbatu-meu a fost înaintea noastră, s-a dus el pe pielea lui și așa ne-am dus, că ne-a chemat. Bine, după aia de lucru ne-am căutat noi. Bine, a mai vorbit el, că știa limba, că așa a fost, n-am știut limba, n-am știut nimic acolo când am ajuns. Dar după aia a fost bine. E greu, dar n-ai ce face.

 

Influențele culturii vestice

            După maturizarea fenomenului migrației, munca în străinătate nu mai este atât de mult o opțiune, cât mai repede, de voie, de nevoie, un stil de viață transnațional.

N-a fost ușor. Nu-i ca la tine în țară, că normal că dacă ai lua salariul ăla aici, nimeni, cred că nimeni nu și-ar lăsa locul… nimeni, nu știu, care chiar îs nebuni să meargă să lucreze la străini. Dacă ți-ar da nu cât dă acolo, jumate să iei salariul aici… să iei normal, un salariu decent. Nu-ți trebuie să faci avere, da să fie măcar să-ți iei strictul și să te poți întreține cât de cât. Să ai o mașină și să-ți poți întreține copiii și atât. Și să lucrezi amândoi, că tot timpul am lucrat amândoi, da aici nu poți să faci mare brânză, că nu ai cum, e foarte greu.

            Având experiența stilului de viață occidental, chiar dacă unul al clasei de jos, standardul de trai se modifică în funcție de acest stil de viață. Dacă oportunitățile în Sărmășag și împrejurimile sale nu sunt deloc promițătoare, acest lucru este dublat și de o reevaluare a strictului necesar pentru un trai decent, de exemplu mașina, odată mai degrabă un lux, devenind acum ceva indispensabil. Pentru românii aflați la muncă în Occident, satisfacerea unui standard mai ridicat nu se face doar din simpla muncă acolo, pentru că deși e plătită mai bine decât în România, sau cel puțin decât într-o zonă dezindustrializată și declarată defavorizată cum e aceasta, totuși e una din cele mai slab remunerate munci din țara de destinație, acesta fiind și motivul pentru care sunt folosiți imigranții. Odată interiorizat acel standard, lucru care convine de minune angajatorului occidental, acesta e îndeplinit printr-o muncă mai asiduă și mai susținută. În străinătate familia tipică a minerului, cu o soție casnică, nu mai e o opțiune. În urmărirea unui venit acceptabil, atât soțul cât și soția depun un efort ridicat, iar vechea „mentalitate” de a te mulțumi cu puținul câștigat e blamată și îi repugnă migrantului:

Dacă nu lucrează și femeia, nici acolo nu poți să faci mare brânză, dacă nu lucrează și ea, banii bărbatului sunt numai doar de mâncare, chirie, și chiar numai ce îți trebuia. Și să ai o mașină nu era chiar exagerat. Erau banii după cum erau și prețurile, dar aici la noi sunt prețurile cum erau, sau poate mai mult decât erau dincolo, și cu salariul care… nu, nu se poate, nu știu… Oamenii s-au învățat așa și cu cât e, cu atâta trăiești, și nu ai ce face. Atâta e și atâta mănânci, asta e România noastră. Și până la urmă tot ți-e drag că ești acasă.

            Opoziția „omului nou”, migrantul, pe care acesta și-o construiește în fața conservatorului rămas acasă, și practic a vechiului său stil de viață, devine tot mai accentuată, în timp ce valorile deprinse în perioada de locuire în Occident sunt îmbrățișate necondiționat, recunoscându-li-se viabilitatea și superioritatea celor din urmă. În interviul realizat cu Dorina, o femeie care a stat mult timp în Italia și în Spania, aceasta face o apologie a diviziunii muncii pe care a întâlnit-o acolo și dezaprobă îmbinarea serviciului cu munca domestică:

Înainte era mult mai dificil, mai greu, aveai mai multe greutăți, pentru că venea [soțul] de la serviciu, de la serviciu când venea trebuia să meargă la coasă, la sapă, la câmp, deci automat încep mai multe dificultăți. Când vii de la serviciu deja ești obosit, e oboseala aia din tine, e stresul ăla pe care îl ai, în cealaltă zi să mergi dimineața. Da acolo mergeam la serviciu, la amiază aveam liber, de la ora, să zic, de la 2, cum aveam eu, până la 5-5 jumate, după aia mai mergeai o parte, dar nu mai aveai alte, astea, că după ce vin de la serviciu trebuie să merg nu știu unde, să adun fân, să fac nu știu ce, deci aveai numai un lucru, un singur serviciu, numai în ăla îți aveai capul și mintea, nu mai aveai alte prostii în cap. [...] Atât, aveai serviciul ăla și cu ăla știai că te poți întreține, dar când apuci mai multe lucruri, și până la urmă nu-ți dă randament, că până la urmă de multe ori ai mers și ai săpat, și ăsta, și până la urmă n-ai adunat nimic că dacă n-a plouat… da… deci într-un fel îs mai calculați ca noi, îs mai, nu știu cum să zic, și gândirea le e altfel, noi atâta știm, și bătrânii din sat, așa știu, trebuie să își țină un animal, trebuie să meargă la câmp și dacă poate și dacă nu, și dacă merge în botă, merge… Deci așa sunt învățați și așa am crescut, și au gândirea aia. Noi deja… ai fost în lume, ai văzut cum se trăiește, acolo îs mult mai civilizați în primul rând. Când îi să se distreze se distrează, da când îi de lucru, îi de lucru. Dacă tu ai stat până dimineață la 4, că ai fost la fieste și la minunății… Da tu când dimineață la ora 6 sau la ora 7 când trebuia să fii la serviciu, erai la serviciu, nu că îl sun pe maistru să îi spun că nu pot să mă duc la serviciu că mă doare spatele, sau nu pot că am fost beat de ieri, sau am fost obosit, nu chiar beat. Da acolo serviciul e serviciu, eu n-am lipsit și n-am avut medical în 6 ani de zile niciodată. Ce să-ți povestesc… Bărbatu-mi-o la fel, atâta a lucrat până i-a curs sângele pe nas, atâta mortar a dus… Și a lucrat în mină, care au lucrat în mină, știu ce e greul, că eu n-am fost decât așa… să văd ce e acolo, și m-am speriat. Dar asta e, știai că mergeai la serviciu și atâta, nu aveai mai multe misiuni, și știai că nu poți cu toate. [...] Acolo fiecare se ocupă cu… care e agricultor e agricultor, care crește animale crește animale, care taie carnea taie carnea, și așa mai departe… fiecare avea meseria lui, nu eu să mă apuc și de agricultură, și de casă, și de serviciu. Deci nu poți să fii în trei, și nici nu poți să faci în trei așa ca ăla ce face un singur lucru. Deci acolo nici nu se concepe așa ceva cum e la noi, să ai și un pic de pământ, să ai și serviciu…

            Distanțarea față de economia tradițională a gospodăriei se observă în opoziția dintre „civilizați”, sau „noi”, cei care au văzut cum se trăiește în Vest, și „bătrânii din sat”, care doar „așa știu”. Eliminarea, sau măcar diminuarea considerabilă a muncii domestice e văzută ca o eliberare, o ușurare a activității zilnice, fără a ține cont că aceasta nu e decât înlocuită cu o zi mai lungă la serviciu. Valorizarea excesivă a muncii salarizate, „serviciul e serviciu”, cu atât mai pronunțată cu cât e o valoare a celor „calculați”, îi permite imigrantului să muncească până ce îi curge sângele pe nas. În contrast cu serviciul istovitor și în ritm susținut din vest, programul mai flexibil, ce suportă eschivări din perioada minei e văzut ca dificil, viața dinainte e una ce implică mai mari greutăți. Iar greutățile nu provin din exercitarea efectivă a muncii, sau mai exact a muncilor, în perioada anterioară, ci din stresul pe care îl comportă multiplele sarcini și uneori, în ce privește agricultura de subzistență, dependența de natură și fenomenele climatice.

Migrantul își însușește o etică a muncii ce se pliază pe modelul economic și societatea vestică, însă aceasta îi creează probleme în contextul de origine, unde un serviciu mai puțin solicitant permite anumite activități înafara lui, compensându-se astfel salariile mici. Astfel, migrantul devine încă o dată dependent de munca în străinătate. Cu cât se integrează mai bine în societatea de destinație, cu atât găsește mai greu să se reintegreze în societatea de origine.

            Tot Dorina observă însă caracterul solicitant al condiției de muncă în străinătate și nu idealizează deloc situația respectivă:

Nu veneam, numai 3 saptamani-4, o luna cel mult, că nu ne lăsa. Nu aveai voie sa vii, nu aveai tu libere, nu aveai concedii așa cum… normale, cum ar trebui, numai erau scrise, dar nu erau. Nu s-au îndeplinit toate câte au trebuit.

            În urma interviurilor am observat că niciunul din respondenții migranți, nici cei întorși acasă, nici cei aflați în Italia nu au intenția de a se stabili în străinătate, însă aproape toți intenționează să mai meargă să muncească înafară.

Niciodată n-am fost cu ideea că o să rămân acolo, niciodată. Nu ne-am luat acolo casă, am stat în chirie, ce am făcut am făcut aici. Niciodată n-am zis că rămân, am zis să îmi fac să am un trai mai bun, să fac un viitor mai bun la copii, dar niciodată n-am avut ideea să rămân. Pentru că nici în ziua de azi nu mai merge cum a mers, pentru că nu ai o stabilitate, nu știi cât durează, asta a fost ca și cum ai câștiga la loz, îl iei dar nu știi când o să câștigi, sau nu o să câștigi deloc. A mers o perioadă, dar dacă copiii erau, în ziua de astăzi zic, dacă copiii erau la liceu, trebuia să îi trimiți la școală din satul în care erai, exact ca și aici, că îi trimiți la Cluj, în orașele mari, tu trebuia să ai un bănuț ca să-i poți întreține… Și dacă nu aveai ce făceai? Să stai numai să plătești chirie nu are rost să stai, mai bine stai la căsuța ta și ești acasă până la urmă. No, care nu aveau nimic aici, ziceau că după ce să vină, că nu au la ce, dar noi întotdeauna am tras la casă, pentru că era căsuța noastră și am muncit pentru ea.

            Situația în străinătate e la fel de precară ca și cea din țară, nu există o stabilitate. Posibilitățile în străinătate sunt asemănate cu o loterie, doar că una cu premii mai mari decât în țară. Migranții muncesc în străinătate și tot ce acumulează investesc tot în bunăstarea de acasă, atât a propriei lor bunăstări în momentul întoarcerii, cât și a familiei, care e dependentă remitențele lor.

Păi le trimiteam bani acasă, când am lucrat în Ungaria, la fiecare sfârșit de lună veneam acasă 2-3 zile și nu mai trimiteam banii… Când eram în Spania, trimiteam banii acasă, când primeam banii.

Le trimeteam. Îți dai seama ca nu aveau cum să trăiască fără niciun leu aici. Le trimiteam lunar, dar nu era exagerat, că puteam să punem si deoparte și să le trimitem lor și să-ți faci câte ceva. Deci n-a fost rău, numai că ai fost departe de casa, de toate, n-a fost ușor. De multe ori ziceam gata, nu mai stăm, că te saturi, da… în fine, mai stăm un an, și încă unul, și trec anii, și uite așa am tot stat.

            Un serviciu în străinătate, deși aduce multe beneficii, nu e văzut ca o realizare ci ca o situație temporară, una de tranziție. Chiar dacă migrantul își petrece acasă doar o lună sau două într-un an, el își consideră domiciliul stabil ca fiind tot în comunitatea de origine, acesta este locul permanentei întoarceri, în timp ce locuirea în străinătate se face acolo unde găsește a fi mai profitabil într-un anumit moment, și asta poate fi diversă.

A fost când am lucrat într-o săptămână la 7 patroni, cum ai avut de lucru… o fost când ai avut de lucru, ai lucrat la un patron 3 luni de zile, da cum o avut fiecare de lucru, cum o fost sezonu… astăzi ai fost la unu că o avut de lucru, ai mers, ca să câștigi un ban, ce să faci? …O fost când am lucrat la 3 patroni, când am lucrat la cariera de piatră, atunci am fost 7 luni de zile, tot acolo am fost… Am fost în multe localități nu numai în una. Am fost singur, am cunoscut un pic limba, dar am plecat de câteva ori cu niște prieteni…da nu am avut acte… Prin 2007 am plecat în Spania, am fost tot în agricultură vreo două luni jumate apoi am venit în Primaries și nu am stat decât 5 luni și așa nici acolo nu o  mai avut de lucru, am venit acasa. Dar totul era la negru.

Soția a plecat cam acum 4 ani în Spania, prima dată la îngrijit de bătrâni. Prima dată a stat 3 luni…așa știu… și a doua oara mi se pare că a stat 5 luni, iar acasă nu stătea, în jur de 2-3 săptămâni, maxim, pe an. Copilul meu i-a găsit acolo ceva de lucru, să îngrijească de bătrâni, că am un băiat acolo, după aia nu a mai mers în Spania, a plecat cam la 2 luni, și-a aranjat să plece în Germania pe 2 luni, cu contract, la cules de ciuperci. După aia, mai multe luni a stat ea acasă, a stat cam 5 luni acasă și iar a plecat în Germania la lucru pe 2 luni, dar nu în aceeași parte. După ce a venit a doua oara de la ciuperci a stat cam o luna de zile acasă și apoi a plecat în Italia, de vreo 2 ani tot pleacă acolo… și tot de bătrâni are grijă și acolo, dar a tot schimbat multe locuri acolo.

L.: De ce a schimbat atâtea locuri de muncă?

V: Din cauză că îs răi și străinii și zgârciți la toate, …și la apă îs zgârciți, să nu consume să aibă de plătit după tine prea multe cheltuieli…și plătește puțin… a fost plecată tare departe, în Sicilia, acolo jos, în Italia și acolo o plătea numai 500 de euro pe lună… Îi puțin față de aici unde s-a mutat, mai în nord, o plătește 900 de euro pe lună și no, face mai puțin până acasă, că îi mai aproape și de ceva cunoștințe, care i-au zis de locul ăsta… Acolo se mai știu, că îs multe plecate la îngrijit de bătrâni.

            Fundamental este faptul că migrantul odată întors în comunitatea de origine, el vine schimbat, poartă cu sine toate influențele la care a fost expus, este un „om nou”, purtător al unor valori diferite.

Ne-am schimbat, că ai văzut că-i altă lume, alt trai, îi altă mentalitate. Noi gândim într-un fel, ei au altă gândire, altă mentalitate. Acolo ora de mâncare e ora de mâncare, ora de somn e oră de somn, serviciul e serviciu… Tot, tot, tot, e exact ca un computer. Așa erau și ei, la 2 când era masa, sau la 10, când era să mănânci un bugadici, să mănânci un sandvich cum se zice la noi, acolo ce ai avut de lucru le lași! Deci automat e o gândire și o logică.

            Cuvinte ca „logic”, „calculat”, „ordine”, chiar și „computer” apar cu recurență pe parcursul interviurilor în caracterizarea occidentalilor și a situației de acolo, chiar dacă nu se vorbește despre Germania, cum ne-am fi așteptat, ci mai mult despre Italia și Spania. Migrantul are conștiința apartenenței la o zonă periferică și se raportează centrului dezvoltat de pe o poziție inferioară:

Îi o țară mult mai dezvoltată, nu numai asta, toate țările din vest îs mai dezvoltate până la urmă. La noi sunt oameni deștepți, nu zic că nu, că îs foarte deștepți, nu poți zice că îs mai deștepți ceilalți, că de la noi s-au dus medici… de la noi s-au dus bietele femei prin Italia să îngrijească, că ei nu se ocupă de asta, deci la noi s-au dus pentru orice, când ajunge, românul face orice pentru bani, deci îi foarte, foarte muncitor până la urmă, și a mers, exact mergem slugi… ai mers slugă. Efectiv ai făcut tot ce ți-a cerut. Tu nu ai comentat… de asta am fost noi buni, și asta le-a plăcut… și și-au făcut făcutele, ei au câștigat de pe noi până la urmă. Cum să nu fie dezvoltată țara aia când ăla a avut profit de știu eu, ție ți-a dat o parte, foarte puțin, să zic 10 la sută din ce a trebuit să îți plătească ție, și sunt mulți care au lucrat fără acte ani și ani, și 10 ani, și ăla n-a trebuit să plătească după tine nici securitate, nici nimic, nimic, nimic… nu i-a luat nici statul, cât a avut profit a avut el. Cum să nu fie dezvoltată? Tot pe care a avut, tot pe ăla l-a ajutat guvernul. Tu dacă n-ai putut munci, efectul e ca la noi, care are are și care nu nu, aici la noi. Care are putere și are, care e sărac tot sărac moare. Acolo e altă clasă, nu zic că nu sunt, sunt care sunt bogați bogați, dar ceilalți deja toți sunt la același nivel, cât de cât. Oriunde sunt oameni bogați, și la noi sunt, dar e alt nivel, la noi sunt bogați bogați și săraci săraci, nu mai îs medii, nu poți să zici că ai medii, că nu ai care să zici că sunt pe treapta de mijloc.

            Așadar migrantul e conștient că merge la muncă în străinătate pentru a fi exploatat, nu pentru că i se face o favoare, vede țările vestice mult mai dezvoltate și pune dezvoltarea lor pe seama propriei exploatări, dar știe că acolo standardul de viață e mai ridicat, vede situația de acolo ca fiind mai bună decât cea de acasă și superiorizează valorile vestice în raport cu cele tradiționale, de acasă. Deși el se percepe în continuare ca aparținând comunității sale de origine, și acesta este locul său de întoarcere, migrantul internalizează cultura vestică, și chiar întors acasă, nu revine la vechile obiceiuri ci mai degrabă contaminează cultura de acasă cu valorile dobândite în străinătate. Unul din intervievați concluzionează într-un mod pitoresc acest aspect:

Deja când se întoarce soția acasă trebuie să-ți cumperi, de exemplu dacă îi în Italia, trebuie să ai un dicționar italian, că a uitat să vorbească românește. Dacă e în Spania, la fel. Așa că nu mai suntem român cu român, suntem româno-italiano, sau româno-spaniolo.

Schimbarea comportamentului familial

Munca în străinătate a însemnat fragmentarea spațială a familiei, pentru perioade lungi de timp, ceea ce creează instabilități și duce în multe cazuri la destrămarea definitivă a familiei.

Care n-au ajuns încă la pensie au luat calea străinătății sau încotro au văzut cu ochii, să caute de muncă, să crească copiii, familia. Îs foarte, foarte mulți plecați. Mai sunt care sunt împreună, sunt care s-au despărțit, sunt care copiii îs la părinți, ei cine știe pe unde… Multe familii s-au destrămat, au divorțat… Acuma zilnic tot așa auzi că și ăsta a fost plecat și uite că nu mai stau, el s-a dus și ea a rămas aici, el a rămas aici și ea a plecat, astea sunt la ordinea zilei. E ceva de te îngrozește când auzi zi de zi minuni de astea.

Șansa muncii înafara granițelor a însemnat o creștere a statutului femeii în raport cu bărbatul, aceștia de acum devin cel puțin parteneri egali în aducerea de venit în gospodărie, sau de cele mai multe ori femeia devine principalul întreținător al familiei, situație cu mult accentuată odată cu începerea crizei economice. Din anii 2008-2009 țările de destinație ale migranților români au cunoscut o creștere accentuată a ratei șomajului, iar primii care nu au mai găsit locuri de muncă au fost imigranții. Singurul domeniu care nu a fost afectat, ba dimpotrivă, a fost îngrijirea persoanelor vârstnice și a celor cu nevoi speciale, un domeniu cu predilecție pentru femei. În condiții de austeritate, beneficiarii acelor servicii s-au reorientat dinspre ajutorul specializat înspre forța de muncă ieftină a femeilor imigrante. Astfel, în țara de origine, femeia devine de acum capul familiei și cea care procură venituri din exterior, pe când bărbatul este cel care rămâne acasă și se îngrijește de gospodărie sau are grijă de copii.

Femeile îs mai mult plecate ca bărbații de când s-a închis mina… și acolo, în țări străine sunt probleme, de acuma, cu recesiunea asta mai bine trimit străinii acasă, că nu au ai lor de lucru, și ce să facă… S-au stricat treburile mai peste tot… Acuma majoritatea femeilor se duc în Italia, Germania… atât, nu ai altundeva unde să te duci,numai la îngrijit de babe sau de moși și la oameni cu handicap, că nu mai ai unde. În Germania ce se mai poate, acolo, o dată pe an câte 2 luni… Mai stau acasă femeile care nu au de lucru și ies în fața blocului să bârfească, numai ocupația asta o au…

Când era soția, eu eram numai bărbat în casă. Acuma sunt și bărbat și femeie și copil. Așa sunt, de toate trebuie să faci în lipsa lor, ești obligat să faci de toate.

De când îs plecate femeile ele îs mai tari pe picior. Ele de când au plecat au uitat că ele poartă numele bărbatului, nu bărbatul poartă numele femeii. Ele când vin acasă cred că ele poartă clopul și bărbatul poartă basmaua. Ea ridică tonul mai tare ca și bărbatul. Ea zice acuma „eu câștig bani”. Asta se întâmplă acuma în 99% din cazuri. Asta e realitatea. Unele femei zic „nu strig tare, da strig că așa trebuie să strig la babe, la moși”, la cine lucrează. Atunci… atunci și bărbatul trebuia să strige, că lucra la mină, în subteran, trebuia să strige ca și cum ar striga la un vecin de la o casă de la o sută de metri. Așa ridica tonul. Mai ales munca asta de miner a fost o muncă foarte grea, periculoasă. Dar acuma ăsta îi adevărul.

În multe cazuri femeile odată devenite independente rup în totalitate legătura cu familiile de acasă și își încep o viață nouă, uneori singure, alte ori întemeind noi familii în țara de destinație.

Sunt care sunt plecate numai ele și ei îs rămași aici că zic că „mie mi-a ajuns o viață de miner”, de ce a tras el în subteran, și îs plecate numai ele. Și acuma îs bine plecate, că au rămas acolo cu alții. Mai vin numai în vizită.

Sunt o grămadă de femei, știu o grămadă, care au plecat dincolo și au uitat să se mai întoarcă acasă. Sau s-au întors acasă și când s-au întors acasă au plecat la tribunal și au băgat divorț. Din cauză că îi despărțirea asta mare, femeile pentru bani mai și cedează…

Concluzie – Narative despre trecut și prezent

După închiderea totală a minei, pentru majoritatea locuitorilor munca în străinătate a devenit singura sursă de venit. Dar migrația nu a rezolvat nici pe departe situația precară ci a dezvoltat noi probleme sociale datorită caracterului instabil și nesigur al muncii în străinătate. Deși în primă instanță soluția muncii temporare în străinătate e atractivă, după închiderea minei situația s-a înrăutățit continuu, situația de dinainte fiind privită cu nostalgie.

Preturile in comparație cu salariile erau destul de acceptabile si ne descurcam mai bine ca și acuma. Dacă am avut amândoi servici, cu unul ne-am întreținut, unul l-am pus deoparte, și puteam să ne facem și câte un concediu cu copiii, și la mare și la munte, prin stațiuni, prin Felix, pe unde ne tăia capul, în fiecare concediu, da acuma… mai greu. Acuma nu mergem nici până aici la Tâșnad să stăm 3 zile, o săptămână, că nu ne permitem.

N-ai avut atâta stres, că oare mâine ce o să fac? Oare îmi ajunge? Să iau asta, să o las pe data viitoare? Nu, atuncea nu ne-am uitat să nu luăm, tot ce și-au dorit ei [copiii] am avut și de la nimic nu ne-am ăsta… Sau să nu ne cumpărăm, Doamne ferește, când vedeam ceva, să nu avem în casă, și dulciuri sau ciocolată, tot felul ce-și doreau tot timpul, fructe, legume, n-a lipsit nimic. N-a fost așa stresată lumea ca acuma. Cred că și copilul când merge la grădiniță e în stres deja. Mai multă veselie a fost ca și acuma.

Precaritatea vieții în postsocialism și deziluzionarea și dezamăgirea legată de Occident se transpun în aversiuni tot mai mari față de sistemul politic actual și întrețin nostalgia față de regimul comunist. Suprimarea laturii sociale a statului a aruncat foștii muncitori într-o situație disperată și a adus cu sine destrămarea vechilor structuri sociale și perturbarea comportamentului social și a celui economic.

Se despart familii, se destramă familii. Când a fost migrația un lucru bun? Îi bună migrația când pleacă familia, dar când pleacă unul dintre părinți, se duce, se poate întâmpla orice. Ori acasă se întâmplă, ori dincolo se întâmplă. Orice se poate întâmpla. De vină sunt guvernanții, și toți la rând sunt de vină. Nu se interesează să facă locuri de muncă pentru tineri, să facă locuințe, cum a fost înainte. Niciun tânăr n-a fost fără loc de muncă când a terminat școala. Niciun tânăr n-a fost. Nimeni nu s-a plâns că nu are un loc de muncă sau unde să stea. A plătit chirie, dar a stat, a fost o locuință și pentru el. Au fost de toate. A fost mâncarea mâncare, a fost la rație, da dacă te-ai mai descurcat un pic n-ai simțit că este rație. Bani ai avut. Dar… așa nu se poate.

Acuma îi greu… acuma îi tare greu, nu este un loc de muncă, să fie, nicăieri… toate s-au închis, mina, carierele, au fost două cariere aci, să fie, de la mina… bugăt de greu îi, nu-i nimic, în general, în toata țara, 99% din mine s-au închis, nu sunt rentabile, pe timpul lui Ceaușescu au fost rentabile toate, să fie… s-au redeschis minele… pe timpu ăsta de acuma nu sunt rentabile. Ei au fost de vină, cine să fie?

În capitolul anteprecedent am putut să observăm o superiorizare și îmbrățișare necondiționată a valorilor vestice, o apologie a ordinii și a disciplinei ce caracterizează această cultură, inferiorizarea valorilor și modului de viață de acasă, și pe de altă parte impregnarea de către migranți a culturii de origine cu elemente acumulate pe perioada locuirii în străinătate. Dar pe de altă parte, aceleași persoane, același „om nou” are o atitudine critică față de turnura pe care au luat-o lucrurile sub influența venită din vest și deplânge tocmai o ordine și o disciplină care existau înainte și s-au pierdut:

Și aici, dacă s-ar face să fie mai bine, nimeni în lume nu cred că ar merge, să îți lași familia, să îți lași copiii, că mulți și-i lasă pentru ca să poată când îs mari să îi întrețină la o școală, să îi poți întreține la o facultate, deci numai așa poți, care au ieșit, că altfel nu… Și nici prea mult, că vezi și la noi, că deja și copiii, deja o iau pe căi greșite. Tot la bani până la urmă. Nici prea mulți, nici prea puțini nu-i bine. Se strică lumea de cap! Asta e realitatea, eu altceva nu pot să zic. Ți-e frică să mergi pe stradă până la urmă, și aici, și oriunde. Că nu ești sigur… Mai demult, și pe vremea lui Ceaușescu, noi așa am fost învățați, că aveai o lege, te temeai de o lege, că dacă făceai câte ceva, tu automat nu mai vedeai soarele și luna. Și acuma vine și te omoară, e și libertate până la urmă, mai umblă și pe străzi. Tu vezi ce-i la televizor? Că eu numai mă îngrozesc, mai bine nu văd știrile, ce să-ți povestesc, mai bine văd o telenovelă că parcă trăiesc în… așa se poate întâmpla așa ceva, dar alea… deja îs exagerate, să omori părinții, să omori frate, să omori nu știu ce… așa vorbesc ca și cum ai omorî un pui, o găină. Pur și simplu așa s-a ajuns. Da! Și tot de la bani, și tot de la avere, de la prostii și măgării, că vecinul are mai mult, mă duc să iau și eu mai mult, și tot așa mai departe… Asta e!

Bibliografie:

Anghel, R. G. (2008) .Migrația și problemele ei: perspectiva transnațională ca o nouă modalitate de analiză a etnicității și schimbării sociale în România. ISPMN Working Papers, 4/2008, accesat în 10 iunie 2013 la adresa:            http://www.ispmn.gov.ro/uploads/Remus_Anghel.pdf

Appadurai, A. (1996). Modernity at Large. Minnesota: University of Minnesota Press.

Basch, L., Glick-Schiller, N., Blanc-Szanton, C. (1994).NationsUnbound: Transnational     Projects, PostcolonialPredicaments, andDeterritorializedNation-States. New York: Gordon andBreach.

Bryceson, D. &Vuorela, U. (Eds.) (2002). The TransnationalFamily. New European Frontiersand Global Networks. Oxford: Berg Press.

Kidekel, A. D. (2010). România postsocialistă. Munca, trupul și cultura clasei muncitoare. București: Polirom.

Morar, C. (2011). Several Social Impacts of Mine Closures in the Disavantaged Areas of Bihor   County, Romania, Forum Geografic, 10(2): 303-311.

Portes, A. (1997).Globalizationfrom Below: The Rise of TransnationalCommunities (WPTC-98-01). Princeton University. Accesat în 9 mai 2013 la adresa: http://www.transcomm.ox.ac.uk/working%20papers/portes.pdf

Vertovec, S. (1999). Conceivingandresearchingtransnationalism. Ethnic andRacial Studies, 22(2): 447-462.

 


[1] Lucrarea de față a rezultat în urma interviurilor realizate de Budai Laura, cu foști mineri și soții ale acestora din comuna Sărmășag, județul Sălaj, și soții de foști mineri din Sărmășag aflate la muncă în Italia. Lucrarea nu ar fi fost posibilă în forma actuală fără comentariile și sugestiile Ancăi Simionca, căreia îi mulțumim pe această cale.

Creative Commons License
Migrația și reconfigurarea comportamentului familial într-o fostă zonă minieră by Andrei Herța, unless otherwise expressly stated, is licensed under a Creative Commons Attribution-NonCommercial-NoDerivs 3.0 Romania License.

Lasă un comentariu