Gesturi în lumina reflectoarelor: în câte feluri poți să dansezi (?)

Autor: Jessica Brenda

O dată cu primul acord al melodiei, sala de concert se sigilează de bulevard, de locuințele care ar putea fi la etajul superior și își asumă rolul de casă pentru cei ce n-au găsit-o pe cea potrivită. Cei ce-au fost prinși înăuntru nu pot decât să-ncerce să caute în muzică ce le mai de preț și să se armonizeze cu ea (iar dacă asta nu se poate, e teribil). Cam așa ar putea fi explicat foarte poetizat ceea ce se întâmplă la un concert. Îmi spunea cineva la un moment dat că membrii trupei Pink Floyd nu suportau să vadă oameni dansând la concertele lor deoarece așa nu reușeau să fie cu adevărat cuprinși de muzică, însă atunci când documentezi gesturile celor de pe scenă și ale celor din public observi felul în care vibrațiile pot pune stăpânire pe trup și minte și de asemenea conversația intimă dintre public și scenă, având drept canal doar muzica.

Fotografiind aceste gesturi ele devin definitoare și nu doar un simptom marginal. Membrele oamenilor iau locul unui portret, al unui mod de manifestare. În acele căteva zeci de minute pentru ei nu mai contează noțiunea de invidid care simte nevoia să se zbată în viață ci se orientează către o disoluție a acestora, o comunitate ne-comunitate de entități nedefinite, cu un termen limită. Ne vedem și data viitoare ?

CC BY-SA 4.0 This work is licensed under a Creative Commons Attribution-ShareAlike 4.0 International License.