Autor: Zoltan Mihaly
Situația tensionată din Pungești este deja cunoscută. Sătenii revoltați alături de activiștii veniți din împrejurimi se opun forțelor de ordine. Actele de violență ale aparatelor de securitate împotriva propriilor cetățeni a fost documentată de numeroase instanțe. Mișcările de rezistență legate de exploatarea gazelor de șist sunt îndreptate împotriva unor fenomene apărute odată cu deschiderea țării pentru piața globală. În prezentul eseu argumentez că evenimentele din comuna studiată se datorează unor factori globali precum asumarea unui sistem neoliberal. Explic fenomenele cu ajutorul unor caracteristici ale capitalului global printre care relocarea capitalului în diferite țări sub forma unor fluxuri de relații sociale antagonice care îi facilitează expansiunea prin obținerea profitului. Expun evenimentele din Pungești cu ajutorul unor articole online și un documentar. De asemenea, susțin că în cazul Pungeștiului există un fenomen care ar putea avea efecte îndelungate – în mod cert benefice capitalului – acumularea primitivă.
Pungeștiul în context global
Exploatarea resurselor minerale dintr-o țară pe termen scurt, urmată de relocarea în alte țări este o caracteristică a capitalului global. Astfel de practici au apărut datorită asumării unui sistem neoliberal care a permis accesul corporațiilor ce fac parte din rețeaua capitalului global în România. Neoliberalismul reprezintă o tehnologie de guvernare, o rațiune politică migratorie a subiecților liberi, guvernare prin libertate care promoveaza libertatea individului, performanța și dezvoltarea personală. Neoliberalismul este o tehnică de administrare, de organizare a populației, de inducere a unei subiectivități antreprenoriale pentru a produce subiecți educați, liberi, competitivi, profesioniști care își autogestionează resursele personale prin cunoaștere în folosul pieței capitalului global (Ong, 2007).
Nevoia de expansiune și acumulare continuă de capital este o trăsătură fundamentală a capitalismului. Din această cauză se va muta în diferite părți ale globului, urmărind forța de muncă ieftină și profitul ușor de obținut. Holloway (2003) argumentează în acest sens mutarea capitalului în căutarea forței de muncă subordonate și disciplinate, lucruri cu ajutorul cărora se poate dezvolta. Schemă în care capitalul reprezintă un anumit tip de relații sociale conflictuale generate de profitul necesar capitalistului, în care banii reprezintă expresia contradicției relațiilor de clasă. Din această cauză, capitalul se va mișca în alte țări sau orașe, sub forma unui flux al relațiilor sociale capitaliste în căutarea acumularii și dezvoltării continue. Holloway atribuie cauzele mutării pe seama insubordonării forței de muncă, lucru realizat prin mișcările sociale muncitorești unde lupta de clasă reprezintă manifestarea insubordonării. Capitalul va fugi deci de insubordonare în căutarea forței de muncă subordonate.
Despre fluxurile capitalului este vorba și în cartea lui Harvey (2010), The Enigma of Capital and the Crises of Capitalism. El are în vedere relația dintre capital și urbanizare, cum capitalul urbanizează și impune stiluri de viață pentru a-și asigura o sferă a consumului și un domeniu – piața imobiliară – în care să-și investească surplusul. Harvey spune că singura cale prin care SUA nu a intrat în criza economică după cel de-al Doilea Război Mondial a fost suburbanizarea, când un flux imens de capital s-a îndreptat spre domeniul imobiliar. El descrie o schemă prin care cererea și oferta au devenit egale, băncile au împrumutat capital dezvoltatorilor imobiliari care au construit case, dar acestea trebuiau vândute, însă nu existau cumpărători. Băncile au sărit în ajutor, din nou, împrumutând bani cetățenilor pentru a-și cumpăra casele, adâncindu-i pe aceștia în datorii spre beneficiul cererii și ofertei aparent aflate în balans și creând, astfel, o sferă a consumului. Suburbanizarea a fost soluția evitării crizei de atunci, însă nu singura soluție de acest gen. Astfel de strategii au fost folosite în anii ’90 și după, până când aceasta a încetat a mai fi o soluție. Crearea unei societăți aflate în datorie, alături de creșterea prețurilor pe piața imobiliară a dus la criza economică din 2008, moment în care suburbanizarea nu mai oferea soluția ieșirii din criză cum a făcut-o de nenumărate ori în trecut. Astfel, capitalul s-a mutat în alte părți ale globului, unde continuă urbanizarea și construirea infrastructurii. Harvey dă exemplul Chinei, loc în care s-au construit două orașe complet noi, încă nelocuite iar în acest fel s-a creat o nouă oportunitate de reinvestire a surplusului capitalist global, asigurând acumularea pentru o nouă perioadă de timp, conform modelului suburbanizării.
În contrast cu argumentele de până acum, Bonefeld (2003) afirmă caracterul global al capitalului. Globalizarea este înțeleasă ca fiind politica ce organizează economia contemporană, unde economia națională devine dependentă de cea globală. Este o transformare calitativă a capitalismului prin care s-a format o nouă relație de interdependență, dincolo de statele naționale. Cu globalizarea, statul vechi, național cu suveranitate națională care administrează spațiul politic și responsabilă din punct de vedere social, a devenit statul neoliberal care are în vedere doar dezvoltarea economica și este nepăsător față de latura socială, aceasta fiind pusă pe planul secund. Printre trăsăturile globalizării se numără importanța structurii financiare și a creditului global în detrimentul producției naționale, transnaționalizarea tehnologiei prin care tehnologia devine globală, oligarhia globală a corporațiilor multinaționale care sunt nevoite să devină multinaționale pentru a face față competiției, iar în completarea acesteia se numără băncile transnaționale care au dobândit statutul de puteri globale, depășind statele și economiile naționale. Toate acestea au dus la retragerea statelor naționale capitaliste ca și puteri regulatoare ale economiilor proprii. Capitalul a avut întotdeauna un caracter global în care statul național subzistă ca forma politică a relațiilor sociale de producție, raportate la piața mondială, fiecare economie națională conceptualizată ca parte integrala a pieții mondiale.
În cazul Pungeștiului corporația transnațională caută acumularea de capital ușor de obținut prin extragerea gazelor de șist, având suportul statului. Vorbim în acest caz de exploatarea unor resurse minerale nu de forță de muncă sau urbanizare, este vorba de un caz mai simplu. Corporația dorește să extragă resurse minerale care asigură profitul pentru o perioadă de câțiva ani (în cazul României se estimează că rezervele de gaze naturale se vor epuiza în 9,3 ani). Astfel forța de muncă subordonată necesară este substituită de stat prin susținerea activităților corporației. Fluxul relațiilor sociale conflictuale datorate nevoii de acumulare este vizibil prin conflictul provocat de corporație, cea dintre autorități și săteni. Organele de securitate ale statului intră în conflict cu proprii cetățeni datorită intereselor unei corporații transnaționale. Din perspectiva sătenilor conflictul apare pentru că modul în care corporația dorește să extragă resursele generatoare de capital amenință modul de viață tradițional al localnicilor.
Corporația folosește o modalitate simplă pentru a obține capitalul prin extragerea gazelor de șist. Această metodă este prezentată de Florin Poenaru într-un articol de pe CriticAtac. El susține faptul că acumularea de capital în cazul Pungeștiului diferă de rețeta clasică de generare a profitului – folosind forța de muncă și mijloacele de producție din care rezultă marfa ce urmează să fie vândută pe piață. Acest nou proces nu are nimic de a face cu piața, este o practică de transfer direct de resurse realizat de stat către corporație, piața este depășită cu ajutorul politicienilor locali care au puterea de a modela legistlația în așa fel încât să permită corporației obținerea resurselor și implicit a capitalului. Beneficiul politicienilor din acest proces este că câștiga putere pe plan local.
Procesul descris presupune „o întărire a statului în raport cu proprii cetățeni”, reprimarea opoziției și rezistenței cu orice preț. Conflictul, din perspectiva statului, se datorează intereselor politicienilor locali care au de câștigat prin susținerea corporației. În același timp, poziția statului slăbește în raport cu corporația, fapt conform cu ceea ce susținea Bonefeld – transformarea statului național în cel global, neoliberal, iresponsabil din punct de vedere social.
Teroarea din Pungești
Pungești este o comună din județul Vaslui, are o populație de aproximativ 3000 de locuitori și este sub stare de asediu. În termeni oficiali e declarată „zonă specială de siguranță publică”. Aceasta presupune un tip de încarantinare a zonei, asemănător cu orașul ciumat descris de Foucault în A Supreveghea și a Pedepsii, unde este prezentat un mecanism de disciplinare primitiv, în care puterea se opune, combate boala în mod direct. Exercitarea puterii se face în mod direct și vizibil, este un model de dispozitiv disciplinar în care „puterea este exercitată monolitic…în care fiecare individ e constant reperat, examinat și distribuit” (Foucault, 2004:281). Dispozitivul este insitituit pentru a menține ordinea într-o situație de criză, ciuma în descrierea lui Foucault întruchipează dezordinea și reprezintă o amenințare la adresa puterii.
În cazul de față ciuma este subtituită de rezistența sătenilor, care sunt considerați elementul perturbator, mulțimea dezordonată care se opune puterii și care trebuie disciplinată, ordinea restabilită. Numeroase articole descriu acțiunile de restabilire a ordinii folosite de jandarmi. Interzicerea accesului în zonă sub amenințarea pedepselor corporale, actele de intimidare violente și nelegitime, limitări ale libertății pentru a împiedica formarea grupurilor formează dispozitivul disciplinar al puterii.
Procedurile jandarmeriei relevate într-un articol scris de Remus Cernea sunt violente, opresive: pătrunderea în casele oamenilor pentru a-i intimida, limitarea libertății prin interzicerea ieșirilor din casă pe timp de noapte, violențele fizice aleatoare cu scop de intimidare. “Sunt martorul unei atmosfere de teroare şi de stat poliţienesc din Pungeşti. Poliţia îmi monitorizează fiecare mişcare din localitate. Chiar acum cateva minute, o maşină de poliţie a oprit în faţa casei în care am înnoptat, verificând dacă maşina cu care am venit este înca parcată în curte… Este incredibil cum merg lucrurile aici…”
Filmările din zona Pungeștiului relevă confruntările dintre jandarmi și săteni. Se observă un număr impresionant de oameni ai ordinii care au interzis staționarea nu numai pe drumul principal ci și pe dealurile din împrejurimi, zone private. Faptul că terenul este privat nu are nici o importanță pentru forțele de ordine dar nici pentru corporație care a amplasat sonda – singura deocamdată – pe un câmp, proprietate privată a unui locuitor din zonă. Însă, cum vom vedea în continuare, încălcarea proprietății private este un abuz minor în comparație cu celelalte acțiuni ale jandarmilor.
Vizavi de amplasamentul sondei se afla un cort al protestatarilor care a fost scena unor confruntări violente între jandarmi și săteni. Un articol afirmă că evenimentul s-a petrecut în 2 decembrie 2013 când „forţele de ordine, într-un număr impresionant, purtând cagule și echipate cu scuturi, gaze lacrimogene și bastoane, au intrat în forţă în cortul protestatarilor, aflat pe un teren privat, în jurul orelor 4 dimineaţa pentru a împrăştia cei cca. 20 de protestatari care se aflau în tabăra lor. În urma acestor violenţe mai mulţi manifestanţi au fost urcaţi în dube şi duşi la IPJ Vaslui pentru a fi amprentaţi şi fotografiaţi”.
Un raport întocmit de Asociația Pentru Apărarea Drepturilor Omului din România denotă violențele jandarmeriei față de protestatari și cer Judecătoriei Vaslui să investigheze procedurile forțelor de ordine. De asemenea, articolul descrie unele evenimente sub titulatura „cronologia celor mai violente evenimente recente din Pungești”. Demn de menționat este că în ziua de 7 decembrie 2013 „jandarmii au apelat la forţă pentru a dispersa protestatarii pe care i-au acuzat că vor să dărâme gardul care împrejmuiește amplasamentul Chevron”. În ziua respectivă gardurile au fost într-adevăr dărâmte de protestatari, forțele de ordine au fost pasivi inițial, încercând să-i îndepărteze pe oameni, însă după ce o mare parte din garduri erau la pământ, au intervenit în forță. „Jandarmii au dus la IPJ Vaslui 22 de protestatari în urma incidentelor care au avut loc sâmbătă, la Pungeşti, dintre care 14 sunt acuzaţi de ultraj şi unul de port ilegal de armă alba, iar ceilalţi şapte au primit amenzi între 500 şi 5.000 de lei, pentru participare la o adunare publică nedeclarată.” Raportul APADOR concluzionează: „drepturi fundamentale, prevăzute în Constituție, ale localnicilor comunei Pungești (fie ei protestatari sau nu) sunt încălcate. Localnicilor li s-au restrâns dreptul la liberă circulație (Art. 25), dreptul la libertatea de exprimare (Art. 30), dreptul la informație (Art. 31), dreptul la liberă întrunire (Art.39). Sub pretextul menținerii ordinii publice și fără vreo informare publică oficială, sătenii trăiesc zi de zi ca sub asediu.”
Poziția statului în această situație este deci de a favoriza corporațiile transnaționale în ciuda opoziției de pe plan local și din întreaga țară. Prin favorizare înțeleg modificări ale legistlației în ceea ce privește exploatările miniere din România. Legi precum cele care permit exproprierea terenurilor considerate potrivite pentru exploatări de companiile transnaționale, terenuri care după o simplă cerere pot deveni proprietatea companiei. Beneficiile și consecințele sunt enumerate pe un site cuprinzător denumit Fracking Romania și în documentarul Gasland apărut în 2010. Luând ca exemplu amplasarea sondelor din Pennsylvania beneficiile sunt considerate în cazul Statelor Unite cele economice, găsirea unei noi surse de energie a ajutat economia să iasă din criză.
În cazul României însă câștigurile ar fi minime deoarece statul român își gestionează prost resursele, redevențele (procent din gazele extrase ce îi revine statului) ce îi revin statului fiind scăzute comparativ cu Statele Unite și alte țări europene. O remarcă importantă aici ar fii că in cazul României redevențele ce revin statului ar fi în bani nu în gaze, Chevron având libertatea de a vinde gazele oricui. O altă diferență față de situația din Statele Unite ar fi că în România zăcămintele sunt deținute de stat, chiar dacă pământul este proprietate privată ce se află în pământ este al statului, astfel un posibil proiect de exploatare n-ar aduce nici un beneficiu proprietarului pământului respectiv. Consecințele însă sunt adevăratele motive pentru care aceste proiecte întâmpină rezistență. Documentarul este edificator aici: apa potabilă contaminată cu chimicale, gaze ce pătrund pe robinet și prezintă astfel un risc de explozie, contaminarea aerului prin vaporii lichidelor toxice folosite pentru fracturare, toate acestea au dus inevitabil la apariția numeroaselor probleme de sănătate. Articolul tratează consecințele astfel: „exploatarea gazelor de șist prezintă risc decontaminare a apei subterane din cauza scurgerilor necontrolate de gaz sau fluid, cauzate de explozii sau scăpări, scurgeri ale lichidului de fracturare și debarasare necontrolată a apelor uzate”.
Menționez că procedeul de extragere a gazelor este cel de fracturare hidraulică – „Pentru gazele de șist ai nevoie de mai multe sonde, care ajung mult mai adânc și fac operațiuni complicate cu volume mari de apă și chimicale periculoase, de care trebuie apoi să te debarasezi.” – procedeu care provoacă toate efectele dăunătoare enumerate. Procesul necesită circa 350 de milioane de litri de apă pentru fiecare sondă, apei i se adaugă un amestec de substanțe chimice toxice și cancerigene. Substanța este apoi pompată în sol la mare presiune, spărgând șistul și eliberând gazul.
În ciuda acestor condiții sătenii din comună rezistă și se opun în continuare exploatării. Acest lucru a devenit aproape imposibil datorită terorii jandarmeriei, știri din zona îngrădită apar tot mai rar. Protestele din apropierea Pungeștiului însă există constant, însă acestea se opresc la cordonul de jandarmi. Un astfel de eveniment a avut loc în 5 ianuarie când aproximativ 250 de locuitori din zonă au comemorat Răscoala Țărănească din 1907 iar cu această ocazie au protestat împotriva exploatării, manifestația s-a oprit desigur la limita „zonei speciale de siguranță publică”. În lipsa veștilor și accesului nu putem ști cum își duc traiul victimele din comună, putem doar spera că vor rezista în fața represiunii practicate de organele statului.
Acumularea primitivă
Ca un efect secundar, în cazul exploatării gazelor de șist din Pungești a apărut acumularea primitivă prin deposedarea ilegală a terenurilor, mijlocul de producție al hranei ce asigură subzistența. După cum scria Marx, acumularea primitivă reprezintă o îngrădire a pământurilor țărănești prin puterea statului, o deposedare care a dus la apariția relațiilor sociale capitaliste. Prin aceste relații Marx înțelege că acest fenomen este premergător acumulării capitaliste, „punctul lui de plecare” sau „păcatul originar”. Este „procesul istoric de separațiune între producători și mijloacele de producție” și „primitiv pentru că el formează preistoria capitalismului” (Marx, 1948:635). Secolul XV și începutul secolului XVI este perioada în care acest fenomen s-a produs, când sistemul feudal a început să se transforme în cel capitalist. Odată cu încetarea feudalismului țăranii liberi au devenit muncitorii liberi: nu aveau de ales decât să se mute în zone urbane, dat fiind faptul că singura modalitate de a-și satisface nevoile existențiale era de a lucra în fabrici prin vânzarea forței lor de muncă.
Bonefeld (2001) susține că acumularea primitivă nu a dus doar la apariția sistemului capitalist ci este un fenomen permanent și reprodus. Acesta reproduce relațiile sociale capitaliste care separă permanent muncitorii de mijloacele de producție – astfel asigură forța de munca pentru capital – și reproduce relațiile capitaliste – menține muncitorii în statutul de resursă umană exploatabilă. Astfel acumularea primitivă este un element necesar capitalismului, nu doar ceva ce a avut loc odată – și a format capitalismul și relațiile capitaliste ci un fenomen care se reproduce și are loc în mod constant. Acumularea primitivă nu este doar o premiză istorică de deposedare a muncitorilor de mijloacele de producție ci este un divorț reprodus continuu a muncii de mijloace. Acumularea capitalistă este dependentă de această separare, fără separare nu există acumulare de capital pentru că nu ar exista forță de munca pentru mijloacele deținute de capital, este fundația reproducerii capitaliste. Capitalul se reproduce și dezvoltă prin acumulare primitivă, deposedând un număr cât mai mare de muncitori de mijloacele de producție, transformă munca din proprietate privată a muncitorului, în marfă.
Argumentul principal al lui Bonefeld – permanența acumulării primitive – explică procedurile folosite de corporații transnaționale pentru extragerea gazelor de șist. Simplul motiv că și în prezent au loc activități de deposedare a mijloacelor de subzistență demonstrează faptul că acumularea primitivă nu este doar un eveniment istoric. Permanența acumulării primitive este exemplificat prin deposedarea pământurilor sătești – propritate privată și în același timp mijloc de producere a hranei – de o corporație transnațională cu scopul de a efectua operațiuni de extragere a gazelor de șist cu ajutorul unor tehnici problematice. Problematice pentru că tehnica de extragere contaminează solul și apa potabilă astfel acel pământ riscă să-și piardă statutul de mijloc de producere a hranei. Motivul inițial al exploatării miniere este justificat de avantajele economice aduse zonei respective – și implicit corporației – dar pe termen lung aceste operațiuni de expropriere duc la câștigarea forței de muncă pentru capital, proletarizarea sătenilor din zonă.
Rolul statului în acest efect secundar al deposedării este unul foarte important. Faptul că puterea statului apără interesele capitalului transnațional – prin acte de violență și represiune – are ca inevitabil efect acumularea primitivă. Poenaru (2013) susține acest lucru și afirmă: „pământul este din nou fundamental pentru acumulare, ducând la procese de land-grabbing și la noi forme de privatizare și închidere”.
Referințe bibliografice
Asociația Pentru Apărarea Drepturilor Omului din România. (2013) Raport Privind Evenimentele Recente din Comuna Pungești, Apador.org, http://www.apador.org/show_report_nf.php?id=338 .
Bonefeld, W. (2001) „The Permanence of Primitive Accumulation: Commodity Fetishism and Social Constitution”, The Commoner N. 2 – September 2001 – Enclosures, the Mirror Image of Alternatives: 1-15.
Bonefeld, W. (2003) „The Politics of Change”, Revolutionary Writing Common Sense Essays in Post-Political Politics: 171-185.
Cernea, R. (2013) Pungeşti – o enclavă de dictatură ruptă din Uniunea Europeană: declaraţii politice, întrebări pentru ministrul Radu Stroe, legea „Pungeşti”, Voxpublica.realitatea.net,http://voxpublica.realitatea.net/politica-societate/pungesti-%E2%80%93-o-enclava-de-dictatura-rupta-din-uniunea-europeana-declaratii-politice-intrebari-pentru-ministrul-radu-stroe-legea-%E2%80%9Epungesti-101362.html .
Foucault, M. (2004) A Supraveghea și a Pedepsii. Nașterea Închisorii. București, Humanitas.
Gandour M., Adlesic, T. (Producători) și Fox J. (Director), (2010) Gasland, SUA, International WOW Company.
Harvey, D. (2010) The Enigma of Capital and the Crises of Capitalism. New York, Oxford University Press.
Holloway, J. (2003) „Capital Moves”, Revolutionary Writing Common Sense Essays in Post-Political Politics: 161-169.
Marx, K. (1948) Capitalul, Vol. 1, Cartea I, București, Editura Partidului Muncitoresc Român.
Ong, A. (2007) „Neoliberalism as a Mobile Technology”, Transactions of the Institute of British Geographers – Volume 32 Issue 1 – January 2007.
Poenaru, F. (2013) Dincolo de Rezistență: Mesaj de la Pungești, CriticAtac.ro,http://www.criticatac.ro/24412/dincolo-de-rezisten-mesaj-de-la-pungeti/ .
Poenaru, F. (2013) La ce Servește Discursul Anti-Corupție, CriticAtac.ro,http://www.criticatac.ro/24505/la-ce-servete-discursul-anti-corupie/ .
Ursulean, V. (2012) Fracking Romania, Casajurnalistului.ro, http://fracking.casajurnalistului.ro/ .
Șiulea, C. (2013)APADOR despre teroarea din Pungeşti. Ipocrizia Uniunii Europene,Voxpublica.realitatea.net, http://voxpublica.realitatea.net/politica-societate/apador-despre-teroarea-din-pungesti-ipocrizia-uniunii-europene-101444.html .
This work is licensed under a Creative Commons Attribution-ShareAlike 4.0 International License.
