Cunoaștere comună – Discuție Sociolink

Sociolink organizează, în cadrul evenimentelor Laolaltă #2, o discuție despre cunoaștere comună și despre importanța grupurilor de afinitate în mediul universitar și de cercetare. Ne întrebăm ce înseamnă cunoașterea comună, cum producerea, scopul și accesul la cunoaștere pot fi comune. Sociolink s-a născut din ideea de într-ajutorare și solidarizare între studenți confruntați cu spațiul dificil de navigat al mediului academic. Grupul a dezvoltat o platformă pentru publicarea articolelor studențești online, încurajând feedbackul peer-to-peer, în absența autorității profesorale. Sociolink a fost de bază la organizarea conferinței studențești Ecouri din Social în fiecare an, a făcut cercetări colective, a organizat evenimente de discuții publice și a publicat o carte de articole.

Din 2013 până în 2018, grupul a trecut prin multiple schimbări de membri. Din dorința de a păstra o formă de organizare orizontală, au apărut uneori dificultăți în a se auto-defini și a-și stabili prioritățile. Sâmbătă vă invităm la o discuție cu unii din membrii actuali, despre cum e să faci parte dintr-un asemenea grup, cum găsești sprijin în mediul academic, și cum poți să coordonezi și să aparții unei ”non-organizații non-formale”.

Ne găsiți sâmbătă, 27 octombrie, ora 18:00, pe strada Someșului nr 45.