Cercetări

„Preferințe culturale și frecventarea teatrului de păpuși în rândul familiilor clujene” reprezintă o cercetare realizată de Sociolink – Centrul de Cercetare Socială, în parteneriat cu Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș Bolyai și cu Teatrul de Păpuși Puck.  Scopul acestui demers investigativ l-a constituit identificarea poziției pe care consumul cultural de teatru de păpuși o ocupă în economia mai largă a consumului cultural clujean. Dincolo de identificarea frecvenței și specificității practicilor de consum cultural, cercetarea s-a focalizat pe sondarea percepției publicului asupra calității spectacolelor organizate de Teatrul de Păpuși Puck, oferind un instrument util pentru viitoarele decizii manageriale direcționate către dezvoltarea infrastructurii și resurselor logistice ale Teatrului de Păpuși Puck.

Culegerea datelor s-a realizat în perioada Februarie – Aprilie 2015. Eșantionul este alcătuit din 539 de indivizi. Instrumentele de culegere a datelor, analiza si interpretarea rezultatelor, cât și redactarea raportului de cercetare au fost realizate de către echipa de cercetători „Sociolink”, iar culegerea și introducerea datelor a fost asigurată de un număr de 34 de studenți coordonați de către membri „Sociolink”. Mulțumim departamentului de Sociologie din cadrul Facultății de Sociologie și Asistență Socială al Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca pentru sprijinul acordat pe parcursul derulării acestui studiu.

Descarcă raportul de cercetare aici (.pdf)