Articole publicate în June 2014

Aproprierea sferei private și corporalizarea dominației. Politicile pronataliste din România ceaușistă

Autor: Elena Chiorean.

Formele de guvernare și-au îndreptat mereu atenția înspre obiectul lor prezumtiv: populația, indiferent de manifestările concrete ale raportului dintre aceasta și teritoriu, care a devenit din ce în ce mai transparent pe măsură ce conceptul „cetățeniei” a fost mai clar definit. Odată cu circumscrierea unor „state naționale”, conexiunea dintre individ și stat va fi amplificată, prin anexarea unei noi modalități de identificare a celui dintâi, în termenii apartenenței sale naționale. Astfel, are loc o fluidizare a identității individuale, care va fi o sursă a disensiunilor puterii, generate de conflictul dintre sfera intimă, privată și cea publică, care se va finaliza adeseori printr-o acaparare a primei de către cea din urmă. Citește mai departe…

Omul medieval și omul modern în fața morții: Moartea re-îmblânzită

Autor: Andrei Herța.

Plecând de la o citire critică a primului volum a lucrării lui Philippe Ariès, Omul in fața morții,chestionez în acest eseu problematica atitudinii omului în fața morții, surprinsă în trei ipostaze: Evul Mediu, modernitate și modernitatea târzie, sau postmodernitate. Voi argumenta că în postmodernitate are loc o apropiere a morții și o familiarizare cu aceasta, atitudini nu foarte străine celor din Evul Mediu.
Metodologic, mă voi folosi în acest demers de o istorie generală, non-reductivă și non-totalizatoare, folosită în maniera lui Foucault, o istorie care să ne ajute să vedem prezentul la fel de straniu ca și trecutul, o istorie care nu caută modul în care prezentul provine din trecut, ci e folosită ca mod de diagnosticare a prezentului. (Kendall și Wickham, 1999) Citește mai departe…

Una dintre feţele urâte ale alternativităţii din Cluj

Autor: Cristian-Dan Grecu. Articolul de faţă are ca scop prezentarea unei mici părţi din spectacularul social, economic şi politic care se poate observa în oraşul Cluj. Nu are nici început şi nici sfârşit, căci este, până la urma urmei, o opinie personală. Acest text este unul deschis, aşa că orice critică sau adăugire este binevenită (în general textele nu ar trebui să fie monolitice, ci deschise schimbării, atâta vreme cât schimbarea vine dintr-o sferă paradigmatică şi conceptuală apropiată celor ale autorului)
Oraşul Cluj este considerat a fi unul din cele mai (dacă nu chiar cel mai) culturale, avangardiste, hipstere oraşe din România, mândrindu-se cu foarte multe proiecte culturale de amploare, foarte vizibile şi frecventate.

Citește mai departe…